Mă întorc la Tine, Bună seara Doamne!
Mai primești străinii, vechi și obosiți?
Am lăsat pe drumuri zeci de duse toamne,
Acum plec genunchii grei și prihăniți.
Ușa Ți-e deschisă, ca atunci în noapte,
Când plecat-am mândru pe acel drum hain,
Îmi aduc aminte, plânsul, strigăt, șoapte,
Tu mai prins de mână să mai stau puțin.
Ochii Tăi, iubirea, se căzneau în mine,
Să-și găsească staul, reazim, gânduri, dor,
N-am știut ce-i viața, n-am aflat ce-i bine,
Și-am plecat departe, ca un vis în zbor.
De atunci veniră patimi și furtună,
Lumea înșelătoare mult m-a amăgit,
I-am băut otrava și am crezut că-i bună,
Dar pe urmă Doamne, toți m-au părăsit.
Într-o dimineață însă vorba-Ți caldă,
Iar am auzit-o, cineva mi-a spus:
-Tatăl Tău dorește iarăși să te vadă!
Dragostea de tine încă n-a apus.
Iată vin acasă și te rog Stăpâne,
Slugă mă numește, fiu nu pot să-ți fiu,
Lasă-ți peste frunte mâinile bătrâne,
Binecuvintează, dragostea să-ți știu!
Iartă-mă iubire, iartă-mă lumină,
Mi se înfierbântă dorurile reci,
Dar de ce verși, Doamne, lacrima-Ți divină,
M-am întors la Tine,sunt al Tău pe veci.
