COSMIN RUS: L-am intervievat pe Părintele Cătălin, un om care m-a ajutat foarte mult profesional în ultimii ani, și mi-am zis că nu aș putea realiza emisiunea dinainte de Sfintele Paști fără să îi cer două vorbe despre cenaclu. Știam că acest subiect este important pentru dânsul și tocmai de aceea i-am cerut să-mi spună două-trei vorbe sincere despre sentimente sale, despre cei cu care dânsul este mereu atent, despre ideea de a face bine și recunoștință, acum în ziua Sfintei Învieri... Iată o parte din acest dialog, publicat cu acordul părintelui. Se simte un foc de iubire în inima sa, mai ales pentru toți aceia pe care i-a adus lângă dânsul, i-a promovat și le-a dat iubire:- Ce sentimente aveți acum în prag de Înviere?
-Sunt pus în fața Sfintei Învieri să uit sau recunosc un lucru, dacă Cenaclul Lumină Lină a ajuns aici, în ceasul în care mii de oameni îl cunosc lucrul acesta se datorează în primul rând lui Dumnezeu. Mă gândeam chiar zilele trecute când am reușit să achiziționez două boxe noi de peste 40 de milioane, cum am început noi... Un microfon împrumutat, un stativ rupt, o stație, un om la sunet și două voci pe scenă. apoi zile de muncă, de trudă, c a să caut artiști, ca să găsesc oameni, ca să pierd oameni, ca să țin în frâu o echipă... M-am făcut tată, mamă, coleg, frate pentru toți acești oameni valoroși ca să-i țin într-o unitate..- Ați fost totul pentru ei?
- Nu îi stă bine creștinului cu lauda de sine, dar eu i-am văzut ca fiind niște valori, care nu neapărat că nu ar fi avut un cadru de desfășurare a uriașului lor talent, dar cu siguranță nu ar fi ajuns la acest nivel. I-am ajutat să se producă și am fost atent cu viața unora. Bunăoară pe foarte mulți fii duhovnicești și tineri care au fost în cenaclu i-am ajutat să devină preoți pentru că meritau acest lucru. Nu ar fi avut nicio șansă fără intervenția mea deoarece e greu să te remarci azi mai ales când există o competiție majoră la nivel duhovnicesc...
- Ați bătut cu pumnul în masă pentru ei?
- Nici chiar așa. Dar am insistat până la victorie. Nu e vorba numai de cei ce au trecut prin cenaclu...
- Aveți mulți fi duhovnicești preoți. Dar, ei mai recunosc lucrul acesta?
- Omul odată devenit ceva consideră că i se cuvine. Uită de binefăcători. În cazul meu nu a fost așa. Ei nu au uitat. Mă sună des, vorbesc cu mine, îmi trimit mesaje, cheamă cenaclul în parohiile lor. Mă rog, e o chestiune de caracter...
- Au fost și excepții?
- Trecem mai departe...
- Vorbeați de faptul că ați plecat la un drum cu un microfon...
- Da, și acum îmi vine să mă opresc din drum când îl ma aud pe câte unul că nu se aude bine boxa, că de ce nu s-a luat bine tonul la si bemol sau la la diez... Uităm de unde am plecat și pentru ce am plecat... Începem să credem că suntem cineva și uite așa apare lucrarea văjmașului... Dar eu când cântam la Alma Vii în 2009 cu un singur microfon și s-a mai supărat și cel de la stație că nu se aude bine, și a ieșit din sală, lăsându-mă vreun sfert de oră fără om la tehnic ce să mai zic? Iar concertul a ieșit superb, ca toate cele 412... Pe atunci nu erau mofturi. Știți de ce îmi este cel mai frică?
- De ce părinte:?
- Să nu zidesc vedete! Adică oameni care să uite scopul cenaclului. deocamdată m-a ferit Dumnezeu de așa o pacoste și am lângă mine oameni excepționali.
- Poate că unii cred că e bine și să fie o crește valorică.
- Corect, dar asta înseamnă să pui și tu umărul. Corect. Bine, hai și dă și fă o repetiție în plus, adu niște oameni care să știe mai bine la tehnic, fă rost de un sponsor dacă nu merge bine boxa nu știu care. Că eu fac tot ce pot. Și dacă nu poți, atunci vino așa cum poți, ajută cu glasul tău și nu cere mai mult... Dar, nu e cazul să ne plângem, repet, pentru că deocamdată avem o echipă de mare caracter.
- Și dumneavoastră ca un frate
- Să nu mă mai faci așa, pentru că am și frați mai mari, care sunt echilibrul meu...
- Membri cenaclului se simt bine.
- Romică, la ultimul interviu radio spunea că vrea să locuim împreună într-un bloc cu toții... Și nu cred că era doar o figură de stil... Vă dați seama cum ar fi ca ă batem unul la ușa celuilalt și să împrumutăm un kilogram de zahăr când nu avem...
- Ar fi ceva unic
- Da, dar pentru asta trebuie să fim împreună și când nu suntem împreună. Să ne sunăm mai des, să nu ne dezbine orgolii, sensibilități și mai ales sfătuitorii din jurul nostru. Acum să nu credeți că sunt foarte mulți care acceptă travaliul acesta al cenacliștilor. Mulți ar vrea să mai stăm prin enorii, pe la servici, pe la o masă de familie, pe la o petrecere cu neamurile... Dar bucuria de a cânta învinge și de aceea spun că suntem oamenii ideali la locul ideal...
- De sărbători ați vorbit?
- Părintele Doru mă sună tot timpul să vadă dacă sunt bine. Cu Nelu Ivan vorbesc zilnic.Cu ceilalți mai rar. Uneori am și eu dorul ca ei să mă mai sune. Pe sibieni îi văd zilnic la biserică... E totuși frumos!
- Pare ceva de vis...
- Suntem un vis frumos. Și de aceea mă rog să rămânem așa... E una din dorințele mele cele mai de preț... Am pus viața mea în acest proiect. Fără de Maica Domnului nu aș fi făcut însă nimic...
- La final, un cuvânt...
- Hristos a Înviat! Revenim curând. Așteptați-ne!
-
