 |
| BISERICA URSULINELOR. |
Pe cărți dădeam destui bănișori. Poate că toate economiile
mele. Un copil în anii 80 să nu vă închipuiți că putea avea prea mulți bani.
Acolo 25 de lei, sau poate ceva mai mult. Nu țineam la bani, nu doream să îi
am, dar îmi plăcea să mă ascund de lume la umbra coperților de carte. Noaptea
visam că citesc în vârful teiului din spatele casei. Ziua mă urcam în pervazul
geamului din sufragerie și răsfoia cărți de povești.
Câteodată ningea. Și acolo,la geam, rezemat pe o pernă mare,
visam cu ochii deschiși. Îmi închipuim că fulgii de nea sunt îngeri travestiți
în simplitate. Că din când în când, ca un semn de smerenie, Dumnezeu îi
materializează în acești soli de apă înghețați. Îmi aruncam ochiipe carte,mai
citeam trei sau patru pagini, apoi iarăși îmi împlântam privirea în debandada
ninsorilor divine. Așa treceau orele. Una, două, trei... Ceasuri de suav mister
și de caldă dăruire. Nu înțelelgeam nimic nimic din legile naturii, nu doream
să știu nimic din ecuațiile astronomice ale vremii. Nu forțam cu nimic
misterul. Îl lăsam pur și simplu ca săexiste. Fără bănuieli și curiozități
raționale. Știam că orice explicație,sau orice fenomen pus la microscop nu face
decât să limiteze strălucirea tainelor cerești.
 |
| CASA PĂRINTEASCĂ...LOC DE REVERIE ȘI VIS |
Pe strada mea se află și acum Biserica Ursulinelor, iar
lângă Liceul Pedagogic, școala la care am învățat încă din clasa întâi. Ce
triste îmi păreau zilele de spetembrie, când reîncepea școala. Îmi plăceau
lecturile, dar nu eram prietenul lucrurilor impuse. Vara, în luna iunie, când
se apropia vacanța eram cel mai vesel copil. Zburdam prin coridoarele școlii, mă
jucam fericit, noaptea fugeam afară din casă ca să privesc stelele, alteori admiram frunzele cu verdele lor
aprins și înfiorat așteptam orele de mister ale vacanței de vară. Mă visam înotând prin
Marea Neagră sau pe malul râului Ampoi din Șardul bunicilor mei.
 |
| LICEUL PEDAGOGIC...ȘCOALA MEA PRIMARĂ |
Acolo, la țară
era totul, viața, veselia, copiii, prietenii mei buni, vecinii, cântecele folk,
chitarele plesnind de melancolie, concertele cenaclurilor ad-hoc, mici
spectacole ce se țineau ca o șezătoare la poartă și care țineau de la orele
serii până noaptea târziu. Mi-era dor de apa rece din fântână și de ulcica
legată cu lanț de cuiul înfipt în acoperișul acestei fântâni, din care îmi
adăpam setea, dorurile și visele de fericire. (VA URMA)
ȘI DOUĂ POEZII SCRISE RECENT...
COPILĂRIE
Ca stuparul ce caută
miere,
Într-un stup cu albine cărunte,
Vreau să aflu a da și a cere,
Idealul trăirii mărunte.
Ca un cal care- își calcă pe frâu,
Pe un câmp de mohor și de pace,
Vreau să aflu cum poate un râu,
Să se scurgă înainte
când tace.
M-aș încinge cu spada la brâu,
Să pornesc la turnirul cetății,
Dar mai lesne mi-e bobul de grâu,
Și o pace pe inima vieții.
Și prin nopți aș fugi să îmi las,
Într-o peșteră tot ce mă doare,
Să îmi pierd și năvalnicul pas,
Și din urme să faceți o floare.
CAII
Timpul a ajuns în sânge,
Crucile se ard deal,
Iar românul greu
mai plânge,
Caii noștri din Ardeal,
Noi cerșim un colț de pâine,
Și ne înnecăm la mal,
Nu există azi, nici
mâine
Pentru caii din Ardeal.
Unii au venit din stepă,
Ca un val căzând pe val,
S-au făcut stăpâni și lepră,
Peste caii din Ardeal.
Slugărim pe toți străinii,
Am ajuns în utlim hal,
Iată ei, vor fi stăpânii,
Cailor de prin Ardeal.
Dormi române, dormi pe cale,
După cel din urmă
bal,,
Apoi mergi să-ți
vinzi cu jale,
Caii tăi de prin Ardeal.
