Mă destăinui destul de târziu, despre ceea ce a însemnat
pentru mine Gala 200. Am lăsat
blogul în așteptare până astăzi, deși cred că
tot ce a fost minunat acolo la Sărmașu este opera lui Dumnezeu, a Maicii
Domnului, a Părintelui Ilie Bucur și poate că, abia după aceea a Cenaclului
Lumină Lină.
Gala 200 a fost un dar. Cenaclul a primit, în sfârșit un mare dar, un concert cum ar fi putut fi toate cele peste 200, dar cum s-a cuvenit să avem doar la Sărmașu. Mă văd izbit de lacrimii, și bătut de emoții puternice ca să retransmit vouă, cititorilor acestui blog, ce am trăit noi acolo. A fost parcă un drum peste moarte. Cu Ardealul șu România în vorbe, în fapte și în dăruire. Cu niște colegi minunați, care acum s-au autodepășit cu toții. Au dat suflet, au dat complexitate momentului și au dat inimă. Cu un public sărmășano-sibian de excepție.
Greu, foarte greu de egalat un astfel de concert. Dar, cine știe? Zile mai sunt și vom mai vedea. Mi-e frică efectiv să scriu mai mult. Și aceasta nu pentru că m-a părăsit vreodată curajul, dar sunt sigur că nu aș spune totul. Și eu vreau să spun întotdeauna cât mai multe despre toți.
Vă iubesc dragi colegi!
Vă mulțumesc oameni minunați care ați fost la concert sau
ne-ați însoțit măcar cu inima!
Vă port în suflet Părinte Ilie!
Doamne ocrotește-i pe români!
