duminică, 10 noiembrie 2013

GALA 200 A CENACLULUI LUMINA LINA LA SARMASU

SĂRMAȘU! SĂRMAȘU! SĂRMAȘU!
SUPERB! GALA 200!
Când am coborât din autocar la Sărmaşu, în acest loc pitoresc, parcă am ajuns în Rai, parcă însuşi Sf. Nectarie al cărui praznic L-am sărbătorit ieri şi Sf. Mina pe care Îl sărbătorim mâine, ne-au întâmpinat cu bucurie alături de aceste gazde minunate, spunându-ne: Bucuraţi-vă! Binevesteşte pământule al ţării noastre bucurie mare, pentru cei ce dau slavă Lui Dumnezeu, pentru această ţară minunată, pe cei ce luptă după puterea lor pentru păstrarea identităţii spirituale.Membrii Cenaclului Lumină Lină, prin abordarea repertoriului lor, prin felul de a transmite publicului mesajul naţional, patriotic, prezintă prin cântec istoria poporului român, pune accentul pe păstrarea identităţii noastre spirituale şi teritoriale:”

SĂ AVEM ÎN VINE!!!

Dac-avem în vine sânge/Îi suntem datori total/ Maica Horii încă plânge,/Creşte iarba în Ardeal..Prin Viteazul întregirii/Urcă-n calendar fatal,/ Ziua mare a unirii,/România e-n Ardeal.” Doamne ce frumos a răsunat Imnul Ardealului!
Sunt sigură, că Adrian Păunescu, marele nostru poet dacă trăia, azi alături de noi măreţia acestui concert, ar fi cântat:”Popor românesc, nu uita niciodată/Că nu eşti urmaş de fricoşi şi bastarzi/La tine acasă, cât faci ochii roată/De dragul eroilor veşnic să arzi/La Sărmaş cântă româneşte cenaclul/Şi-ntreg calendarul  se-aude pe drum/Şi clopote fierb untdelemnul furtunii/La Sărmaş, la Sărmaş, la Sărmaş acum!.../Tu Iancule sfânt ne-ai purtat idealul/ La Sărmaş venind fiii tăi te cinstesc/Lui Iancu-nchinare, trăiască Ardealul/Trăiască întregul popor românesc!”
În sufletul românilor, a rămas viu spiritul eroilor noştrii şi aşa va fi atâta timp, cât vor exista români adevăraţi ca Părintele Protopop Ilie Bucur gazda Galei 200 a cenaclului şi toţi cei care l-au sprijinit în organizarea acestui măreţ concert, Părintele Marian Mărcuş, Părintele Cătălin Dumitrean conducătorul Cenaclului Lumină Lină şi membrii acestuia: Ioan Ivan, Liviu Ureche, Dan Podoleanu, Mihai Doda, Ştefan Ion, Nelu Butnaru, Fam.Topea  Andrei Lazăr, Alexandru Dănilă, Cristina Raicea, Adina Tomuţa, Andreea Tecan, Mihaela Pal, Dalia, fetiţele Ana şi Casiana, cei care au asigurat sonorizarea, dar şi toţi cei care au participat la acest mare eveniment cultural, naţional şi istoric de la Sărmaş. Care a demonstrat încă o dată, că spiritul românesc are forţă şi continuă să existe. Prezentat cu multă măiestrie de părintele Cătălin Dumitrean, care a  încurajat publicul să fie coparticipant la ceea ce se cântă de către cenaclu, fiind cu toţii interpreţi, iar rezultatul a fost absolut magic! S-a cântat la unison: Ardeal,orizont fatal/Numai vale-deal, hei/Să jurăm pentru Ardeal/Jurăm, jurăm, jurăm pentru Ardeal…Pune Doamne, la hotar/Monument de opincar,/Nici c-o floare să n-atingi/ Urma dacicei opinci.

VIBRAȚIE UNICĂ!
În sfânta Biserică am simţit vibraţia muzicii, manifestându-se prin noi, atingând apoi acea minunată, armonie colectivă.Tocmai de aceea un astfel de concert viu are acel nimb sonor care te pătrunde până-n adâncul sufletului. Am avut şansa  să mă aflu la acest măreţ concert, să simt cum, odată început repertoriul cântecelor patriotice, parcă fiecare cântec interpretat pregătea terenul pentru următorul, ca într-o înlănţuire, care odată pornită, curge ca o cascadă al cărei curs nu mai poate fi schimbat. Vibrau pipturile creştinilor cântând: “Treceţi batalioane române Carpaţii/La arme cu Frunze şi flori,/V-aşteaptă izbânda, v-aşteaptă şi fraţii/Cu inima la trecători.”Apoi:”Ridică-te Ştefane, şi vezi-ţi fiii,/Că vremea în lume e grea,/Credinţă veşnică patriei noastre,/Jurăm, Măria-Ta!

DRAGOSTE PENTRU ROMÂNIA!
Cântând marea lor dragoste de pământul străbun, de Bunul Dumnezeu, membrii Cenaclului Lumină Lină, transmit publicului emoţiile şi sentimentele lor, realizând astfel acea comuniune, acea unitate de simţire care te înalţă pe cele mai mari culmi ale trăirii sufleteşti: Cât flamura roş-galbenă-albastră,/Ne este prag şi steag şi ideal,/ Veniţi români, veniţi la meca noastră,/Veniţi la Sărmaş în Ardeal!
Putem afirma fără rezervă, că ceea ce realizează părintele Cătălin, alături de membrii cenaclului, sunt lecţii de istorie naţională, de iubirea aproapelui şi de Dumnezeu.
Prin cântările înălţate Maicii Domnului, sufletul tuturor credincioşilor prezenţi, a primit revărsarea Duhului Sfânt.Ne-am bucurat împreună proslăvind Biserica Lui Dumnezeu. Dăm slavă Lui Dumnezeu pentru toate şi pentru această zi minunată.


MULȚUMIM!
Mulţumim Părintelui Protopop Ilie Bucur, mulţumim Părintelui Cătălin Dumitrean, Părintelui Marian Mărcuş şi tuturor interpreţilor pentru jertfa lor, pentru dragostea lor, pentru această zi  minunată, în care a avut loc Gala 200 a Cenaclului Lumină Lină de la Sărmaşu, azi 10 noiembrie 2013. În această superbă Biserică Ortodoxă a oraşului Sărmaş, ne-a binecuvântat Dumnezeu alături de membrii cenaclului, după 200 de concerte, după 200 de jertfe pe altarul ţării.Cu toţii ştim că păstrarea identităţii naţionale, merită orice sacrificiu.
Îi fericim pe aceşti oameni minunaţi, care au puterea de a face binele, de a aduce bucurie şi lumină în sufletul oamenilor.
Preacurata Stăpână de Dumnezeu Nascătoare, cea dintâi primitoare a bucuriei, ne-a bucurat pe toţi în această sfântă zi, Bucurându-se alături de noi. Amin!

Monica Armenciu