MARAMUREȘ, CLUJ ȘI ALBA-VENIM!!!

CUTREMUR SUFLETESC ÎN INIMA MEA!

   

Ard de dor. Simt că nu mă mai pot săpâni de dorul zilei de 1 Decembrie. De mai bine de patru ani, transpir de ireal, pe drumurile țării, mă inund de strigăte la microfoane și cer peste tot: Unitate.

Nu e greu să conduci un cenaclu, așa cum este cel al nostru. Dar e minunat. Vreau să scot totul din mine și nu accept nici o jenă, nici un menaj. Pentru poporul meu nu am dreptul să mă menajez. Pentru neamul meu nu am dreptul să cer nici un drept personal. Pentru acel Ardeal despre care mii de oameni au jurat în concerte că vor muri, că vor lupta până la moarte pentru el.

Pentru Ardeal nu am răni care dor. Rana mea e Ardealul. Restul, inima, oboseala, situațiile de supralicitare a inimii, dereglajele trupului, transpirațiile efervescente, obosirea văzului, auzului și a laringelor nu sunt decât simple nimicuri. Pot să am cancer, pot să fiu zdrobit de griji, pot să fiu părăsit de toți cei buni, și de toți cei răi, eu rămân dator Ardealului.

Mă doare țara. Mă doare neamul. Mă doare somnul de 1 Decembrie. Cum aș putea trăi acest nou 1 decembrie fără a fi în tranșee? Cum aș putea să stau la gura sobei și să mă consider ostenit. Vă rog, vă implor, vă cer, tuturor celor ce mă iubiți, scriindu-mi, vorbindu-mi, nu-mi cereți să mă menajez. Nu-mi cereți să dau exemplu de lașitate. Nu-mi cereți să încetez a cânta pentru neam, doar pentru că Sfânta Litrughie este de 1000 de ori infinit mai frumoasă. Lăsați-mă să fiu eu însumi! Să cred că încă mai există ultimi soldați ai neamului, și că acolo, la ușa cortului lor de campanie, la popotă, la goarnă, la îndreptatul și spălatul uniformelor, am și eu dreptul să stau.

Mi-e dor de Alba Iulia. Cum aș trăi 1 Decembrie fără Alba Iulia, fără Maramureș, fără Cluj-Napoca?

Aveți o ultimă tresărire de conștiință și veniți și voi duminică măcar la Alba Iulia. Poate așa vom reface fie și numai în duh România Mare! Hei soldat, fruntea sus. Gloanețele te așteaptă. Până la capăt cu popul tău!

NOI

Ninge blând pe icoane,

Parcă îngerii plâng,

Și pe cruci cu piroane,

Toți copiii se strâng.

Toaca bate ușor,

Un prohod de suspin,

Plâng românii de dor,

Ce a fost mai divin.

Se aud un colind,

Vin strămoșii la geam,

De pomană primind,

O gutuie de neam.

               Vai, lumini nu avem,                

Ce-o să facem acum,

Numai cruci și blestem,

Pentru noi nu-i Crăciun.

Și străinii ne cer,

Aur, brazi și odihnă,

Să ne rupem de cer,

 Să ne vindem în tihnă.

Toate însă au preț,
Și acesta-i realul,
Din al vostru dispreț,
O să pierdem Ardealul!

Ref: 
Dar, să cerem duios,

Fără glas de păgâni,

Să renască Hristos,

Și la noi, la români.