INFO CENACLUL LUMINĂ LINĂ

Toți cei interesați de organizarea concertelor noastre sunt rugați să ne contacteze la numărul de telefon 0748219300 Deasemenea, vă rugăm să popularizați cât mai des pe paginile dumneavoastră de socializare informațiile despre concertele noastre și articole din acest blog. Vă mulțumim!

vineri, 15 februarie 2013

PĂRINTELE CĂTĂLIN: DIALOGUL CU BĂTRÂNUL CĂLUGĂR BENEDICTIN ŞI DESPRE NEVOIA NOASTRĂ DE A IUBI PE TOŢI OAMENII...


PRATO DELLA VALE, ORAŞUL ÎNGERILOR ŞI NEVOIA DE RUGĂCIUNE

   Prato della Valle. Abia astăzi am citit despre Padova că este considerat un oraş al îngerilor şi al refugiului. Puţina zăpadă care a căzut pe jos, zilele în care eram la Roma, a schimbat parcă puţin imaginea de „primăvară veşnică” în această cetate. Aud că aici s-au retras ca să trăiască Galilelor Galilei, poetul Petrarca, acesta din urmă pentru a-şi scrie poemele pe blândele coline Euganeei, care flanchează o parte a oraşului.
GIOTTO: CAPELA ARENA
OSUARUL CU MUCENICI
În acest oraş cu aer medieval, marele Giotto a pictat superb „Capela Arena”, cu un miraculos albastru, semn că infinitul şi divinitatea sunt la numai o palmă deasupra noastră. El a împărţit pereţii navei bisericeşti în 38 de scene, reprezentând viciile şi virtuţile omeneşti.
   
În Prato della Valle e puţină lume. Lipseşte puterea soarelui, deşi iarba verde şi parcă plină de speranţe. Artiştii de provenienţă toscană, Uccello, Lippi, Mantegna, au fost chemaţi în secolul al XV-lea ca să decoreze piaţa şi bisericile din Padova cu statui. Iar duminică de duminică are loc un târg de antichităţi, un fel de „aminteşte-ţi trecătorule” cum era odată…
De ce totuşi oraşul îngerilor? O explicaţie ar fi expoziţia anuară a picturilor lui Guariento din Palazzo del Monte di Pieta. După inspiraţia goticului târziu, aici la Padova, el a picata celebrele tablouri cu îngeri,o colecţie unică şi evident sublim inspirată.
   Mă reîntorc la Chiesa Santa Giustina. Închipuiţi-vă că lungimea ei este de 122 de metrii lungime. În spatele raclei cu moaştele Sfântului Evanghelis Matei se găseşte un relicvar cu moaştele tuturor martirilor din Padova. Te înfiorezi numai la gândul că aici s-ar putea să fie colectate osemintele a sute sau mii de mucenici, mărturisitori ai creştinismului. Mai afli şi faptul că Napoleon a desfinţat mânăstirea benedictină ce se găsea în preajma bisericii şi a transformat-o în cazarmă militară. Ale vieţii crunte valuri…
 
DIALOGUL CU BĂTRÂNUL MONAH

   Iată-mă în biserică în faţa unui bătrân sacerdot cu faţa albă şi plină de lumină. Călugărul benedicitin e mic, pare a avea aproape opt decenii de viaţă şi are o faţă deosebit de blândă. Îmi plac foarte multe feţele oamenilor bătrâni şi liniştiţi. Întreb de oseminte. Mă priveşte cu drag şi pare dispus la un dialog consistent:

-          Veniţi din România? „Buna ziua!” Vorbesc puţin, cunosc aceasta din anii în care am stat la şcoală în cameră cu un român.
-          Da, mă bucur, şi vă mărturisesc că vin de multe ori la Padova. Pot să zic că am sfinţi protectori în întreaga lume. Credeţi că e ceva în neregulă?
-          Nu, în mod normal nu. În cer sfinţii nu se mai uită la deosebirile care au fost pe pământ.
-          Dar unii creştini se cred mai aproape de adevăr.

-          Până la o vârstă toţi fac exces de zel. Apoi totul se aşază. Devii mai înţelegător, vederile îţi sunt mult mai deschise şi te fereşti de judecăţi de măsură. Fraţii răsăriteni ne spun că Duhul sfânt ne-a lăsat de tot, noi spunem uneori la fel şi uite aşa se duce iubirea. Sunt timpuri grele frate părinte din România. Cum aţi spus numele?
-          Padre Catalin.
-          Da, nu mai e timp de certuri. Voi aveţi o viaţă şi mai grea ca sacerdoţi. Dar nu numai voi. Unii au familii grele, viaţa e plină de greutăţi. Nu e uşor să munceşti şi la biserică, să faci faţă şi acasă. În casă sunt neajunsuri, discuţii, certuri, apar despărţiri şi nimeni nu te poate ajuta. Prieteni nu mai sunt ca altădată, iar lumea merge mai mult după lege şi mai puţin după rugăciune
-          Ce timpuri trăim?
-          Timpurile când e mai uşor să strici, decât să faci ceva.
-          Duhovnicii?
-          Rolul lor e limitat. Ei dezleagă de păcate, se roagă pentru tine, dar nu au competenţe mai mari. Oamenii trebuie să facă mai mult. Dacă laşi toată povara pe un om, nu ai făcut nimic. Trebuie să ne asumăm viaţa şi tot ceea ce plătim în urma ei. Viaţa înseamnă curaj. Eu, ca părinte nu vorbesc mult. Ascult, îndrum cât pot şi apoi încerc să-l iubesc pe cel pe care l-am dezlegat. Nu sunt un sfânt, doar un slujitor al lui Hristos. Noi, trebuie să ne vedem măsura şi să nu punem greu pe oameni.
-          Explicaţi?
-          Rugăciune, rugăciune, rugăciune. Nu multe dialoguri, nu multe întrebări, nu multe explicaţii.
-          Vă cer scuze…
-          Nu, nu e vorba de ceea ce vorbim. Stai liniştit. Mă bucur că ai venit aici. Că poţi să treci peste limite de gândire şi să nu-ţi fie frică a iubi pe fraţii tăi.
-          Voi fi judecat pentru asta? Uneori am gândurile acestea? Ecumenism…
-          De ce? Pentru că-l iubeşti pe Sfântul Anton? Pentru că mă preţuieşti pe mine? Pentru că, poţi să nu te împiedici de nişte prejudecăţi umane. Niciodată, eu cred că Sfântul Anton e prietenul tău cel mai bun. Şi orice iubire naşte şi controverse. Şi cu cât e iubirea mai profundă, cu atât ea atrage reacţia adversarului. Prin tot felul de forme. Dar, niciodată nu vei fi părăsit de Dumnezeu. Şi ceea ce faci, nu e ecumenism. A iubi şi a cinsti pe cei din cer nu înseamnă trădare. Ci puterea de a avea largă inima. Pentru toţi…
-          Ortodoxia?
-          Bizanţul ne-a dat atâtea lucruri frumoase. Ne reântorcem la adevăratele valori. Mai ales la rugăciune. Cum este şi Icoana Maicii Domnului, o copie veche a celei pictate de Sfântul Luca. O avem aici în biserică, uite chiar acolo. Maica Domnului ţine pământul în mâna ei, aşa cum a ţinut pe Pruncul Sfânt.
-          Uneori ne este frică de iubire.
-          Nu, ne este frică de vanitatea noastră. Ne este teamă că luptând vom pierde şi de aici ne vine slăbiciunea.
-          Ce este viciul?
-          Un abuz de putere. E golul celor care nu vor să aibă sfinţenie.
-          Sfinţenia?
-          Un lapte cald. Curge din sânul matern şi o poţi întâlni în căldura iubirii, în profunzimea rugăciunii, într-o poezie, în felul tău de a spera. A fi sfânt e tot una cu a fi bun. Sfinţenia omului nu înseamnă zbor. Ca şi la îngeri. Omul nu trebuie să zboare. Să stea jos, să fie în pace cu toţi şi să facă binele. Mila şi dragostea este totul. Fecioara Maria ne-a învăţat această lecţie, cel mai bine…