PĂRINTELE CĂTĂLIN: TRUBADURUL DE PE PONTE CORVO ŞI "BUCĂŢICA" DIN DUMNEZEU!

  Un pod antic şi o atmosferă romantică. Ponte Corvo sau mai degrabă un fel de poveste a celor care nu au uitat să privească cu optimism spre viaţă. În Padova, un acordeon cântă şi azi dimineaţă, aşa cum cântă de câţiva ani neîntrerupt. M-am apropiat cu emoţi,chiar de omul care, cântă cu regularitate de ani de zile, din zorii zilei şi până în noapte, spre bucuria mea, a trecătorilor şi a turiştilor ce se apropiu cu paşi melancolici de Biserica San Antonio. Trubadurul e român, are peste cincizeci de ani şi te priveşte întotdeauna cu zâmbetul pe buze:

-          Bună dimineaţa- îi spun.

-          Bună dimineaţa domnule. Şi o zi bună. Sunteţi român?

-          Da, un fel de turist. Mai degrabă un pelerin.

-          Pelerin de bucurie sau de necaz? Ştiţi, aici vin mulţi oameni, unii cu dureri, alţii ca să liniştească pur şi simplu. Dar de unde sunteţi?

-          Din Sibiu. Vin des aici. Vă cunosc de mai mulţi ani. Te ascult mereu cu drag. Vă văd închinându-te cu pietate la bătaia clopotelor bixericii, iar apoi ascult cu pasiune felul în care intonezi "Barca pe maluri pluteşte uşor"... O faceţi atât de profund.
- O fac pentru că vreau să ofer lumii ceva şi să-mi câştig pâinea cea de toate zilele. Nu putem trece în viaţă doar aşa, fără să oferim nimic. Viaţa nu te iartă dacă nu dăruieşti. Trebuie să oferi permanent. Şi-apoi vin şi banii după tine... Oamenii, se opresc, ascultă, pun un bănuţ şi pornesc mai departe spre speranţă...

- Vorbiţi frumos. Aveţi vreo şcoală...
- Am avut. Mai multe. Dar, necazurile s-au ţinut de mine. Puteam să devin un parazit, un alcoolic. Dar, nu am putut să fac. Am pierdut într-o zi totul. Şi... Am zis că e cazul să răspund la dureri cu dăruirea. Ca să nu-i cerşesc mila lui Dumnezeu. M-am apucat să cânt.
- Nu a fost ruşinos.
- Ruşinos era să stau aici pe pod şi să întind mâna. Săracii atrag mereu atenţia. Şi o fac stârnind compasiunea. Eu nu vreau să fiu aşa. Eu vreau să văd numai bucurie pe faţă. Călugării aceştia franciscani, îmi spun mereu că eu o să merg înaintea lor în cer.

-          Cum?

-          Păi, spun ei, eu când un om trece pe lângă mine, ofer bucurie. Îl vezi pe om că zâmbeşte. Ei,spun că nu prea reuşesc. Fac curat, pun flori în pământ, poartă de grijă la altar, dar nu trezesc multă bucurie. Poate doar aceea de a şterge ochii celor suferinzi. L-am văzut pe unul din ei, când a scos din buzunar o batistă şi a şters cu ea ochii unei bunicuţe. Nu ştiu de ce plângea săraca. Poate că era prea singură.

-          Şi ce-a făcut bunicuţa?

-          S-a împurpurat. A zâmbit puţin şi călugărul s-a tot dus.

-          Mai este iubire pe pământ?

-          Mai este domnule. Mai este. Ea a fost mereu, doar cei morţi la suflet nu vor să o vadă. Egoistul moare în egoism. Şi se plânge că nu are iubire. Lasă că nu e chiar aşa. Cei tineri de ce se iubesc profund?

-          De ce?

-          Eu zic că sunt gata să şi moară pentru iubire.

-          Dar noi?

-          Adulţii nu mai mor pentru nimic. Ei mor de ciudă şiabia atunci se tem de infern. Ei se conservă, se agită toată ziua că sunt bolnavi, că nu îi caută nimeni, că lumea îi înşală. Aşa ca bătrânii de pe aici. Dar cine să te caute, dacă tu nu faci nimic. Şi Dumnezeu stă departe de tine.

-          Poate Sfântul Anton…

-          Eu am fost acolo în biserică. Şi am simţit ceva… El e aşa ca o mătase caldă…

-          Ce frumos!

-          Dar să ştiţi că iubirea nu se dă decât la cei buni. Mă rog, la cei curajoşi şi frumoşi. Ea nu stă la colţ. Vine cu cei ce zâmbesc mai mult. Când ai inimă bună cânţi. Ceva se rupe din tine şi iese afară. Cei pietroşi nu pot scoate niciun cuvânt, doar dacă strigă...

-          Acordeonul vă ţine în viaţă?

-          Mă frământă. În bine. Îmi stoarce sufletul şi se varsă lacrimile buncicului din Banat. El m-a învăţat să cânt. Şi iată că asta m-a salvat. Când cânt parcă încep să trăiesc. Eu cred că muzica e mai mult decât viaţa.

-          Cum adică?

-          E chiar o bucăţică din Dumnezeu...

P.S. La ora amiezii am reuşit să văd din nou Verona. Oraşul care povesteşte mereu ceva frumos. In Italia e soare şi o sâmbătă plină de blândeţe. Doamne ajută, tuturor!