CENACLUL S-A ÎNTORS ACASĂ CU RAIUL ÎN BRAȚE

    Am încercat să nu fie prea târziu scrisă această cronică. Este marți dimineața și jurnalistul din mine este copleșit de sentimentele omului Preot Cătălin Dumitrean. Și mai ales pentru că trebuie conform obiceiului ca să vă scriu ceva frumos despre pelerinajul din Moldova, dar nu știu cum veți interpreta dumneavoastră acest articol, sau acest drum, puțin mai lung la prima vedere, mai ales acum, la doar două zile după întoarcerea acasă. Așa că îndrăznesc a exploata beneficiile acestei călătorii, ceea ce înseamnă înseamnă că ceva nu ”moare” în inima mea.
Și iată de ce sunt bucuros, entuziast și mă îndărătnicesc să ”mor”.  Ei bine, pentru că eu, voi noi toți,  încă mai avem capacitatea de  A ADMIRA. Și am admirat, Slavă Domnului, atâtea și atâtea lucruri deosebite. 
DECI, să notăm:

- Am văzut și revăzut marile lavre ale spiritualității ortodoxe, Mânăstirea Neamțului, Agapia, Văratec, Sihăstria, Secu, Petru Vodă.

- Am fost la mormântul Părintelui Iustin Pârvu și am simțit mult har.

- Am atins c u mâna și cu sufletul mormântul Părintelui Cleopa, iar în chilia sa ni s-au făxut rugăciuni  de dezlegare pentru toți cei din neamul nostru. Căci nu vedeți câte necazuri nu are omul și  nu face mai nimic ca să le oprească. Și dacă am fi rămas din tot drumul acesta numai cu aceste dezlegări și tot ar fi trebuit să mulțumim lui Dumnezeu că ne-a chemat la El.
- Am atins moaștele marilor sfinți: Sfântul Paisie Velicicovski, Sfântul Varlaam și alte cred că sute de sfinți.

- Am atins icoane ale Maicii Domnului care au făcut zeci de minuni. Poate că nici nu am avut informația de cât har ne atingem, dar vă dați seama cum aceste energii divine le-am luat cu noi și le-am purtat acasă. Acasă la credincioșii mei, la copii colegilor din cenaclu, la toate ființele dragi cu care ne învecinăm pe calea existenței. Și poate că nici ei nu știu ce le-am adus, căci nu se văd aceste daruri. Dar le-am adus și credeți-mă drumul nu a fost de loc lung, ci doar binecuvântat.

- Am văzut călugării, preoții și oamenii simplii care trudesc la arborele neamului. I-am observat cum se nevoiesc să țină neamul în picioare. Adică cum?- poate că  acum mă întrebați în gând... Vă răspund sincer, datorită acestor creștini nevoitori la noi în țară încă mai este pace și puțin bun simț. Atâta cât este. Și de la pomelnicele date lor, pentru care iarăși spun ca omul nerecunoscător ”am bătut drumul țării”, vom primi răbdarea de a sta drepți pe ”calea crucii” noastre. Căci drumul acesta în Moldova, ușurează drumul de acasă și bătătorește și ferește de rău drumurile celor dragi nouă.

- Am  fost supuși unei terapii olfactive incredibile, văzând munții cei blânzi ai patriei, colinele cu brazi de isihie duhovnicească, zeci de turle de biserici ce apără dragostea și bucuria oamenilor buni. Ochii noștri le-au văzut, iar inima le-a suit la cer. Am fi putut să stăm acasă, să ne retragem psihic într-o depresie pe un telefon cu internet sau la un laptop cu informații despre zgomotul lumii. Am fi putut să stăm la o terasă cu câțiva prieteni și să ne mințim că suntem relaxați. Am fi putut să servim o bere rece și să așteptăm îngrijorați bătrânețea. am fi putut să aprindem televizorul sau pur și simplu să nu facem nimic. Dar nu am făcut, ci am

mers cu Maica Domnului mai departe.

- Și nu în ultimul rând, am întâlnit o mică și frumoasă comunitate de moldoveni, acolo la Mălăiești. Au apreciat concertul nostru și ne-au primit ca pe niște zei. Toți în frunte cu părintele Apostol. un om cald și deosebit. Ne-au întins masa și ne-au pus bucatele omeniei pe masă. Ne-au respectat și ne-au slujit cu smerenie. La fel ca și la Mânăstirea Neamț unde colegii de la Radio Trinitas Iași ne-au făcut o masă împărătească, cum numai voievozilor moldoveni de altădată li se oferea. Adică repet, respect, iubire și bucurie.

CONCLUZII:
- Deși ne-am întors acasă acum parcă suntem alții. 

- Părintele Nicu Vlad mi-a pus la inimă o vorbă. Nu știam cum să-i mulțumesc că ne-a ajutat și a venit cu noi. Sau cum să-l răsplătesc: ”Frate părinte, vă aud vorbind despre greutăți sau că trebuie să mă răsplătiți cu ceva... Vai de mine, păi cum să avem greutăți după un asemenea drum? Cum să mă răsplătiți cu ceva? Eu sunt dator lui Dumnezeu și vă sunt dator vouă colegilor că mi-ați dat șansa unui astfel de pelerinaj. Știu că mergeți des, dar să nu pierdeți din vedere aceste ”șanse” de a mulțumi lui Dumnezeu că este atât de bun cu voi, colegii din cenaclu. Că tare frumoasă viață aveți!”

- Rugăciunile din Moldova vor lucra peste noi multă vreme de acum înainte.

- Cenaclul se mișcă cu multă putere, numai și numai datorită faptului că Maica Domnului nu ne lasă să rătăcim. Ne duce și ne aduce. Ne mângâie și ne saltă inima. Este mereu cu noi, deși uneori nu o vedem, dar precum la Agapia, acolo am cânta dânsei chiar în biserică, am știut că ea ne-a adus acolo. Și așa ne-a șoptit:

 ”Vedeți, eu sunt cu voi și acum vreau să vă ascult. Voi nici nu știți cât de mult vă iubesc și cum mereu că scot din necazuri. Vă iau din casele voastre și vă dăruiesc cinstea pe care oamenii i-o datorează mie. De aceea lumea vă  primește cu atâta respect. Pentru că de fapt mă primește pe mine. Eu stau în spatele oamenilor care vă spun că așa ceva, adică Cenaclul Lumină Lină, nu au văzut niciodată la ei în sat. Deci, să nu uitați, căci în ziua aceea mă veți pierde... Vă iubesc și sunt mereu lângă voi... Pe drumuri ”lungi” sau ”scurte”.... Îndrumătoare...” 

PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN