Pune,
Doamne, strajă gurii mele
(Psalmi
140, 3)
Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să locuiască și să crescă în inima noastră: numai atunci vom putea aduce folos și-i vom putea ajuta pe cei din jurul nostru. Când o să ne pătrundem deplin de cuvântul lui Dumnezeu, acesta ne va înmuia inima, ne va îmblânzi obiceiurile, ne va liniști gândurile tulburate și ne va umple de dragoste, care se va răsfrânge în fiecare cuvânt și în fiecare faptă a noastră.
Cel
mai mult avem nevoie să ne păzim gura. Uitând de urmările
spuselor noastre, cât de ușor scăpăm, nestăpânindu-ne, câte o
vorbă necugetată , care poate jigni, răni sau, îndeobște, aduce
vătămare aproapelui!
Darul
de a vorbi creștinește li se pare de neatins multora. Chiar și cu
cele mai bune intenții, adeseori ni se întâmplă, din lipsă de
chibzuință, să atingem o rană deschisă și să pricinuim durere
chiar acolo unde vrem să aducem o mângâiere. Trebuie să ne rugăm
fără încetare ca limba noastră să se supună pe deplin Domnului,
să ne rugăm ca în clipele grele Duhul Sfânt să ne învețe ce
trebuie să spunem, și atunci spusele noastre vor putea lucra în
chip binefăcător.
Viața noastră nu ne va fi niciodată fără
folos, dacă vom învăța să slujim lui Hristos prin ceea ce
spunem, să întrebuințăm spre slava Sa minunatul dar al
cuvântului.
Sursa
:„Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu”
