Am avut de multe ori tentația să fac comparații și judecăți
subiective între Cenaclul Flacăra și Cenaclul Lumină Lină. Mi-am mărturisit de
multe ori și în mod deschis admirația față de genialul Adrian Păunescu și
fenomenul pe care l-a declanșat la nivelul maselor de români, și am în memoria
personală anii 1982, 1983, 1984 și 1985 adică perioada în care am fost martor
la spectacolele cenaclului de atunci. Am mers până la a fi fascinat de opera
maestrului, dar și de celebritățile folk pe care le-a lansat de-a lungul anilor:
Șeicaru, Hrușcă sau Victor Socaciu... Nu ascund nici faptul că, m-am inspirat
destul de puternic din viața Cenaclului Flacăra, pentru a da existență
Cenaclului Lumină Lină..
Vrea însă să fac și câteva dezvăluiri cutremurătoare vis a
vis de sentimentele pe care le-am încercat la desființarea Cenaclului Flacăra în anul 1985 și mai apoi la lipsa de interes a publicului românesc după
reinventarea lui 1990. Pot spune că, participând pe diferite căi la
spectacolele post-revoluționare ale Cenaclului lui Adrian Păunescu m-am
întrebat cu suferință: UNDE SUNT ACUM ROMÂNII? Și lista de întrebări dureroase
a continuat: De ce nu mai vin oamenii la cenaclu? De ce nu mai cântă marii
folkiști și fără bani? De ce Hrușcă, Șeicaru și atâția alții au condiționat
prezența la concerte doar în funcție de interesele pecuniare și mai
niciodată din inimă... Am avut o mare
dezamăgire să înțeleg că artiștii nu pot oferi mai nimic fără a fi plătiți...
Că patriotismul este pe bani... Că Eminescu se cântă pe bani... Și poate de
aceea, unii dintre ei, au alunecat în experiențe bahice aducătoare de moarte,
alții au trecut ușor de la Ștefan cel Mare la cântece de chef și de prostituire
morală.
Cenaclul Lumină Lină a fost și va fi întotdeauna altceva. Și
de aceea am încercat ca doar în mică parte, vezi scena și o oarecare prezentare
a concertului, să-i dau chipul Cenaclului Flacăra. Cenaclului Lumină lină cred
că i-am dat chipul meu, chipul lui Nelu Ivan, chipul lui Romică, chipul lui Alexandru, chipul lui Șefan Ion, chipul lui Andrei Lazăr, chipul lui Sorin Popa, chipul Andreei etc... Chipuri frumoase, cu virtuți, poate și cu defecte umane, dar fără măști de circumstanță... Chipuri făcute parcă idea spre a-i sluji lui Dumnezeu... Și aici aș mai adăuga și chipul lin al prieteniei curate și dezinteresate...
Ce pot spune acum despre Cenaclul nostru? Este foarte greu să vorbesc, pentru că trebuie să vorbesc și despre mine...L-am
format din nimic și l-am adus, cu toții, după 300 de exprimări la vocația consacrării sale
misionare. Un cenaclu creștin pentru oameni. Un cenaclu românesc pentru români.
Cu bune, cu greutăți, cu stângăcii, cu exprimări tumultuoase, cu exprimări
sublime, cu creații diverse, cu pietate, cu bun simț, cu miracole, cu pasiuni,
cu duioșii, cu complexe, cu sfială, cu sfințenie și mai ales cu NOI...
În prag de un mare turneu, așa sperând a fi sejurul italian,
mi-e drag să mă gândesc la toți colegii mei. Îi simt fideli cauzei și mă rog
lui Dumnezeu ca ei să nu se schimbe niciodată. Să rămână fiecare cu chipul
lor...
