Cenaclul va cânta pentru românii din Germania!!!

Vom cânta pentru românii din Germania, pentru românii care nu au uitat niciodată că "acasă" înseamnă România.
CITIȚI ȘIPOEZIA DE MAI JOS! POATE SUBSCRIEȚI LA CELE SPUSE...

LA PLECARE ÎN GERMANIA, AM DEJA DORUL DE ŢARĂ VIU...

CU ŢARA PRIN LUME

(POEZIE SCRISĂ ÎN DIMINEAŢA DE MIERCURI 19 FEBRUARIE)

Mi-a fost lăsat un testament de suflet,

Să-mi fie neamul leac şi căpătâi,

Să n-am alt gând şi lacrimă pe cuget,

Doar ţara să o pun pe loc dintâi.

Şi-mi este România rană sfântă,

Durerea ei este durerea mea,

Nimic din lume nu mă mai încântă,

Şi-aş vrea să sufăr zilnic pentru ea.

Mi-au spus venetici vorbe măsluite,

Că-n alte ţări sunt bogăţii  pe mal,

Că îngerii au aripi nesfârşite,

Că aş putea să fiu universal.

Mi-au spus şi sfinţii că în cer e tihnă,

Că aş putea să fiu în rai stăpân, 

Să-ncerc să scap de ţară, ca de vină,

Dar eu prefer păcatul de român.

Şi nu îmi vând nici legea creştinească,

Doar o trăiesc aşa cum mi s-a dat,

În cruci pe deal cu Ţara Românească,

Iubind Moldova, suferind Ardeal.

Iar dacă plec, călătorind prin lume,

Să nu mă credeţi laş şi poftitor,

Căci Dumnezeu va şti să mă îndrume,

Să mă întorc acasă cu mult dor.

PĂRINTELE CĂTĂLIN: E TOTUL BINE ŞI NICIODATĂ "OK"!

   

Am mereu sentimentul că trebuie să vă spun ceva. Nu în calitate de om mândru, de conducător, de preot, ci pur şi simplu din pasiunea de a vă vorbi. Mi se face concurenţă pe FACEBOOK , locul unde intră atât de mulţi oameni, dar care poate că m-aş bucura ca să fie mai întâi prezenţi aici pe blog... Colegii, prietenii, credincioşii...

   Mi-e dor să scriu şi să vorbesc oamenilor. Umbra mea vrea să cânte. Mâna mea vrea să vorbească de România. Ochii mei vor să găsească români adevăraţi. Aşa cum ochii unui călugăr vor să se acopere de Iisus, eu vreau să mă acopăr de România, de limba română, de dor... Vreau să mă lipsesc de Europa. Vreau să dispară Europa aceasta care ne-a luat cuvântul  "BINE" şi ne-a dat mizerabilul "OK" ...

   Mergem în Germania, dar la români... Şi colegii mei au alţi ochi acum, când vin la repetiţii... Sunt veseli, credincioşi, devotaţi... Dar o să plătească scump această bucurie... Din martie o să mergem pe cele mai grele coclauri ale României în misiune. Auziţi scumpi şi minunaţi colegi de cenaclu?După Germania va urma Gologota! Şi, Doamne fereşte să nu vă ţineţi de mine şi de neam!... Căci voi sunteţi chemaţi la iubire şi mucenicie, iar eu o să vă arăt cum arată adevărata Românie. Nu cea a MOL-urilor, nu cea a plimbărilor sub clar de lună, nu cea a tihnei de la trapeza unei mânăstiri... Nu! Cea a misiunii, a curajului, a iubirii, a jertfei! Deci, dacă v-aţi făcut de lucru cu mine, să nu uitaţi, veţi iubi enorm, veţi dărui enorm şi dacă va fi nevoie veţi suferi.

Deocamdată plecăm la Munchen... La români... E totul bine!  Şi, nciodată OK!

CENACLUL PLEACĂ LA MUNCHEN-GERMANIA!

CENACLUL SALUTĂ PUBLICUL IUBITOR DE ROMÂNISM ȘI ORTODOXIE!

Astă seară la Sibiu, membrii Cenaclului Lumină Lină s-au reunit în efectiv complet, pregătind printr-o repetiție complexă turneul din Germania. Părintele Cătălin a declarat: "Mergem la români, nu în Germania. Mergem să le facem un dor teribil de România,de munții noștri, de Avram Iancu, de icoanele Maicii Domnului. Sâmbătă seara la Munchen va reînvia patriotismul autentic. Veniți! "

Părintele Cătălin a organizat la ora 19, la demisolul Bisericii Sfântul Ioan Iacob ultima repetiție a concertelor din Germania. A fost o atmosferă caldă și entuziastă. Cu acest prilej s-a stabilit programul deplasării, pe ruta. Sibiu- Budapesta(popas peste noapte) - Munchen (concert sâmbătă ora 18) - Konstanz (concert- dumincă ora 11) - Moson- Ungaria (poaps nocturn duminică seara) - Sibiu. Vă vom ține la curent cu toate datele și inofmațiile interesante din acest turneu. Pace și bucurie!

INTERVIU CU PĂRINTELE CĂTĂLIN: "AM FORȚAT MERSUL CENACLULUI, DAR ÎL PORT PE SUFLET"

- Părinte Cătălin, acum câteva zile, un grup restrâns al Cenaclului Lumină Lină a fost prezent la centrul de Plasament de la Agârbiciu. O manifestare despre care nu ați spus nimic...

- Insist să nu spun nimic nici acum... Dacă spui, nu e bine... Te lauzi și nu mai rămâi cu nimic... Dacă taci, vin ateii și mint lumea cu chestii de genul: "Ortodocșii nu fac nimic misionar", sau "Cenaclul merge numai să cânte frumos", sau "Părintele Cătălin caută publicitate"...

- Căutați?

- A fost o vrem când eram altfel. Parcă așteptam ca lumea să laude excesele mele de bine... Apoi, am văzut că însăși această lume e falsă, ridicolă, înșelătoare, dură, calomniatoare... Te atacă și dacă faci bine și dacă faci rău... Cu ce să te mai încălzească laudele ei? 
-Cât sunt ei de recunoscători, de activi, de prezenți în viața creștină? 
-Păi, din câți intră de curiozitate pe aici, am impresia că 50 % o fac doar ca să se informeze, iar 40% din obișnuință. Nu mai scriu nimic, un sms, ceva... Morți... Intră, citesc și la somn... Și eu rămân cu slava deșartă. Loc de dat cu glonțul, cu anonimatul, cu prostia... Poate oricine să mă facă orice... Aici s-a ajuns.... E delirul și sfârșitul lumii...  Mai că îți vine să spui că doar monahii mai scapă de ea... Dar nu e așa... De diavol nu scapi nicăieri... Așa că am învățat să tac...

- E totuși un blog al dumneavoastră.

- Hai să zicem că este al cenaclului.

- Dar ați văzut că cenacliștii, suporterii, prietenii sunt destul de reținuți în entuziasme, în a scrie, în a posta... 

- Sunt totuși sfioși și buni. Așa ca vorbele pe care le scrii și tu uneori. Ele îmi dau curaj. Și doamna Monica scrie frumos. Are un merit. E mereu prezentă. În rest, discreție, modestie și bun simț... 

- Dar oare ajunge, nu trebuie mai mult... Celor sfioși li se spune și fricoși...

- Nu cred că sunt fricoși... Sunt preocupați de prea multe. Iar cenaclul e totuși o pasiune personală. Recunosc acest lucru și că uneori am forțat mersul lui. Dar îl port pe suflet. Și mi se pare necesar. Eu chiar cred în el...  

- Agârbiciu...?

- Doamna director ne-a primit la acea lecție deschisă... I-am învățat pe copii cântecul VINO ÎN RAI... A fost senzațional. L-au învățat repede. Maica Domnului era acolo. Și ei prindeau versurile din zbor. Le făcusem și niște fascicole ca să citească. A fost senzațional.

- A fost ultima acțiune a cenaclului. Cea cu numărul 223. Nu s-a scris nimic, blogul era în lucru, dumneavoastră ați tăcut. 
- Și au început duhurile să vorbească... Ha...  Doamne, dar nu suntem așa de importanți! 

- Cenaclul există. S-a redeschis Facebookul...

- Ați făcut-o voi, dar aveți grijă cu likeurile. Sunt înșelătoare. Nu au zâmbet, doar aparență. Mulți din cei ce dau like o fac doar că să se evidențieze... Cum am făcut și eu uneori. Fără a fi cu inima lângă ceea ce citeau... Voi, trebuie să fiți atenți. Facebookul să nu fie cultul personalității mele. Și așa nu mai știe diavolul cum să ne oprească din drum. Faceți cu reținere și demnitate. Pe undeva, gândiți-vă și la mine...

- Cenaclul împlinește anul acesta cinci ani..

- Să fim sănătoși până atunci. În 4 August... Acum plecăm în Germania. Toți sunt cu elan. Să vedem ce va fi și după... Când trebuie să mergem și în cătune, pe văi, dealuri...

- Știți că acest interviu.

- E primul pentru tine,

- Nu asta doream să spun, ci că e necesar. Ca și înregistrările predicilor. O să fie de folos. 

- Așa să fie!

- Săru-mâna!

  a consemnat CLAUDIA NEMEȘ

-

Predica Părintelui Cătălin Dumitrean din Duminica Vameșului și a fariseului

                                             *Duminică, 9 februarie 2014*

JURNAL DE LINIȘTE ÎN ARDEAL

Părintele Adrian vorbea frumos de crini și de îndrăzneala suavă pe care o au ei către Dumnezeu. De minunile care se fac cu crinii care stau pe în vazele de la Icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea. Crinii care deschid gurile muților și alungă temerile bolilor. Crinii Împărăției care transformă ochii în cișmea de lacrimi și palmele în linii de mângâieri. Dorul de crini, este un dor de Icoană și de iubire mariologică. Iubirea blândă a Măicuței, iubirea sfântă a oamenilor care se strâng la bine și la greu în jurul icoanei și coboară mila pe pământ.

...

Amintiri frumoase cu cenaclul vara... Revăd câteva fotografii... Cenaclul Lumină Lină pornește tot mai mult spre definiții... Valul neputințelor din popor are parcă prin cenaclu o și mai blândă șansă ca să se transforme în Înviere, acolo în urechile și în ochii tuturor acelora care ne ascultă. Noi nu suntem grădinari școliți la impulsurile miturilor neoprotestante ale Europei, cum grăbit se grăbesc poate unii, e adevărat că puțini și niciodată pe față, ca să ne condamne. Noi suntem umilii semănătorii de gânduri frumoase. 

Cenaclul nu e lege, nu e cult, nu e paracult, nu e formulă de odihnă sau de petrecere a timpului liber. Cenaclul e un fel de carte cu vorbe frumoase, ce se scriu direct pe inima și pe ochii oamenilor. Cenaclul nu-și dorește să înlocuiască utreniile și vecerniile ortodoxiei, ci doar să stea mai mult de vorbă cu cei cărora nimeni nu le trece pragul sau cu cei care au uitat că sunt mai sunt frumoase și cântecele poeților, ale patriei sau ale bisericii. 

Cenaclul nu înlocuiește Tainele, dar este îndrumat de Duhul Sfânt să colinde prin locuri grele. La sate, la orașe, în atâtea și atâtea locuri. Noi nu scoatem oamenii din rânduieli vechi, dar le readucem aminte că slujbele dacă nu ne trimit mai departe la misiune, la iubire, la desțelenirea potecilor dintre oameni, sunt doar slujbe și atât... Nu semănătorii sunt de vină. Nici sămânța aruncată nu are vreun cusur... Doar locul pe care cad... Și inimile care nu înțeleg poate nimic din ceea ce încercăm să facem noi...

...

Amiază. Somn lin. O clipă am impresia că îngerii se strâng în jurul meu. Mă trezesc și fredonez în gând cântecul meu și al lui Nelu Ivan: Somn Divin... În jur pace, pace, pace... Apoi încep să scriu... E duminică frumoasă în Ardeal... Și crinii au miros a Icoane și a veșnicie...

PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN

dumitreancatalin@yahoo.com

CENACLUL, CA UN ÎNGER AȘTEPTAT!

Ninsorile s-au mai oprit și parcă drumurile noastre tind să devine mai libere... Cenaclul Lumină Lină se pregătește de debutul oficial al sezonului, după amintirea blândă de la Târnava. La 222 de manifestări te poți declara mulțumit... Orice s-ar spune despre noi, oricum ne vor judeca posteritatea, dar un adevăr e cert: Noi am existat! 

M-am gândit mai mult la Maica Domnului și la modul ei delicat în care a fost lângă noi. Cum a dus dânsa suferințele, grijile și izbânzile misionare ale acestui cenaclu. Spre mirarea unora și spre bucuria altora. Ne-a ajutat mult și de aceea am ajuns noi astăzi aici.

Suntem vii și ne pregătim de manifestări deosebite. Ne așteaptă concerte frumoase. Preoții mă sună aproape zilnic ca să venim pe la dânșii. Parcă îl aud pe dragul părinte Gavrilă Roman, cu câtă dragoste mă roagă mereu ca să venim pe la Borșa... În Maramureș... I-am promis că vin, cred că în aprilie... Dar, încă nu vreau să anticipez... Suntem greu de pornit, oamenii din echipă mai au și alte probleme, dar nu ne lăsăm... Și, telefoanele sună... E atât de minunat acest lucru și telefoanele din Mediaș, București, Alba iulia, Apuseni, Făgăraș, Brașov etc... dovedesc faptul că noi reușim să lăsăm har și bună lumină în inimile oamenilor. De fapt, fiecare telefon al preoților începe cam în felul următor: “Oamenii vă așteaptă! Vă rugăm să veniți”…
Despre Facebook încă nu știu ce să zic. Pur și simplu cred că nu e pentru mine. Sunt preot și țin la o anumită linie sobră. Nu vreau să depind de un LIKE sau de judecata unor anonimi, care la adăpostul lașității pot scrie tot ceea ce vor... Și nici de laude nu am nevoie... E smintitor. Dacă găsesc pe cineva să se ocupe de rețea, însă cu plăcere redeschid... E mai practic, e mai eficient, știu... Dar e nevoie de o persoană care să vrea să facă aceste lucruri. Să posteze, să dea LIKURI, să primească likuri...  Mă rog, aștept inițiative. părerea mea v-am spus-o... Eu rămân aici pe blog.

Părintele Cătălin Dumitrean
dumitreancatalin@yahoo.com

MIHAELA BERCIU S-A MUTAT ȘI EA ÎN CER!

Când a fost să moară mila

A plecat în cer Mihaela Berciu. Ființa-mamă care acum câteva luni ne aduna pe câțiva prieteni la Mediaș în cadrul unui concert de iubire, pentru salvarea vieții ei. Azi m-a sunat domnul Nelu Ivan și m-a anunțat că Mihaela nu mai e printre noi, apoi m-a rugat să scriu vreo două trei vorbe despre dânsa...

Ce să spun? Parcă nici lacrimi nu găsesc în inima mea. E atât de bolnav pământul și mor atâția oameni, că nu mai avem cu ce plânge, de parcă toate izvoarele iubirii au secat în inimile noastre. Pământul seamănă cu un pustiu, și nu cu un rai făgăduit de fericire. Am încercat să-L întreb pe Dumnezeu:

-Și totuși, de ce toate aceste morți și suferințe imense?

Și Dumnezeu nu mi-a răspuns, dar o lacrimă de sânge a căzut din înaltul norilor până pe conștiința mea încărcată de atâta neputință. Da, oameni buni, mă simt neputincios și cred că însuși Dumnezeu e neputincios în fața libertății noastre. Căci suntem liberi să alegem păcatul, răul, durerea și moartea... Iar,toate morțile mieilor curați, toate aceste plecări nedrepte, în fapt sunt consecința fărădelegilor noastre. Greu, greu cuvânt... Dar tragic și real... Ei, mieii canceroși, ei leucemiții patimilor noastre, plătesc pentru absurdul vieții noastre... Pentru lipsa noastră de iubire... Pentru împietrirea inimilor ce le purtăm cu greu pe conștiință...

Totuși iubirea... O de ar fi fost mai multă și la cina de prietenie a Mihaelei, mama care pleacă în rai, ducând lacrimile noastre și nemângâierea unor prunci, mai orfani, mai singuri și mai dornici de iubire...

Mihaela se adaugă paradisului. Va fi bine acolo. Mult mai bine decât pe pământ...

Dumnezeu să ne întărească pe noi! Neputincioșii!

LA CEAS DE ÎNTUNERIC

Și lacrimi nu a mai avut,

Nici sânge, nici iubire blândă,

De parcă nici nu s-a născut,

Ea, miorița cea mai sfântă.

Și noi cântam la nunta ei,

Să strângem mir de liniștire,

Dar ochii ei erau prea grei,

Și boala îi zăcea în fire.

N-a vrut să moară dorul sfânt,

Măcar atât să mai trăiască,

Cât pruncii vor avea pe rând,

La case să se rânduiască.

Dar moartea nu a stat la sfat,

N-a dat iubirii semn de milă.

Și a plecat în duh curat,

Lumina tresărind în silă.

Și Mihaela e acum,

Troiță hohotind a  jale,

Într-o răscruce fără drum,

Și pe-o uristă fără cale.

De pe pământ îți vom cânta,

Lumină Lină, floare stinsă,

Și Dumnezeu să-ți fie leac,

Îar candela mereu aprinsă.

LA DRUM...

Reîncepem treaba! Blogul se redeschide, dar are nevoie de suportul celor dragi. Va fi un blog creștin, național și de bun simț. Mărturia unor oameni care nu se consideră perfecți, dar au bunul simț de a ieși cu fața lor, cu semnătura lor, cu inima lor pe drumurile țării ca să trezească din melancolie poporul român. Vom merge și la românii de dincolo de granițe. Nu-i mai putem ignora. Diaspora României numără acum mai mult de trei sau patru milioane de oameni. Oameni care sunt aproape de a-și uita numele, de a-și amesteca sângele cu neamuri străine, de a-și amesteca limba cu acele OK-uri import... Și nimeni nu face mai nimic... 

Ei bine, Cenaclul Lumină Lină va face... Pentru că, orice ar fi, noi vorbim  în special prin fapte. De fapt, aceasta este diferența între cei ce stau doar pe INTERNET și fac comentarii anonime( pe bloguri,pe siteuri, pe facebook, vorbinde teoretic de creștinism), și noi cei care ne pornim pe drumuri lungi în slujba poporului român... Păcat, că nu suntem mai mulți... Dar, aceasta e Crucea noastră și o ducem cât mai sus...

Pornim la treabă... Nu vom mai vorbi multe pe INTERNET... Nu aici e virtutea noastră. Ci în săli de concerte, în biserici, pe baricade... acolo unde răspundem: PREZENT!  Așa să ne ajute Dumnezeu...

PĂRINTLE CĂTĂLIN DUMITREAN

PĂRINTELE CĂTĂLIN VĂ SCRIE:

 

Ninsorile vin să ne spele păcatele. Așa cum dărnicia și pocăința l-au spălat pe Zaheu. Noi avem însă nevoie de iarnă. De frig, de albul imaculat al unei singure speranțe. Ca să învățăm că totulse schimbă, că totul poate fi curat și veșnic... Zaheu e astăzi însuși chipul nostru. Mic, așa cum era el, dar dornic de a se urca spre locul de sus... Spre înălțimi...
Știam că o să ningă... Iarna e iarnă și nimic altceva. Așa cum soarele e soare, cum inima e inimă, cum lacrimile sunt lacrimi, cum zâmbetul e zâmbet.

Lângă cer

Și vai, Doamne ferește,

De-or să vorbească fulgii,

Iar corzile viorii vor coborî de sus,

O să înceapă iarăși să înflorească rugii,

Ca să pătrundă aspru, mânuța lui Iisus.

Și vai, Doamne ferește,

Ca trenul să revină,

Cu veterani de luptă și inimi fără cer,

În viscolul de noapte, prăpădul să devină,

O gară fără nume, și-un loc fără mister.

Și vai, Doamne ferește,

De fapt, mi-atâta teamă,

Că m-a ajuns sfiala la minus infinit,

Iar dacă ninge astăzi, și mâine vom da vamă,

Cer totul să se ierte, și  tot ce n-am iubit.

 Iisuse, drag Iisuse, copilule din lacrimi,

Tu lasă-ne ninsoarea, dar nu pleca din noi,

Și dacă din durere, ne vei iarta de patimi,

Să ști, că din iubire,

Vom plânge amândoi.

Mâine este duminica vameșului Zaheu. Personaj atipic, plin de contradicții vitale și totuși apt de pocăință. Cum s-a pocăit Zaheu? S-a urcat într-un dud și s-a mântuit. Masa, cina, festinul ce a urmat, nici nu au mai contat. El era deja era mântuit... Mântuit... Și vai, era atât de mic...

Zaheu

Și-aproape niciodată,

Tu nu ai spus nimic,

Erai un fel de minte ce își adapă somnul,

Un vârf de spadă rece, un flutur greu și mic,

Zahee, te trezește,

Iată, sosește Domnul!

Și cred că niciodată,

Nu îți doreai nimic,

Păreai un fel de rege, c-așa trăiește omul,

Dar îngerul iubirii te-a înțepat un pic,

Trezește-te Zahee,

Iată sosește Domnul!

Și nu credeai vreodată,

Că cerul cheamă cerul,

Până în ziua aceea, când înflorit-a pomul,

Iar inima ce-aude:
Iată sosește Omul!

Dar s-a vădit misterul:

 Sosit-a însuși Domnul. 

DUMINICĂ PRIMUL CONCERT LA TÂRNAVA-MEDIAȘ! ARDEALUL, ARDEALUL, NE CHEAMĂ!

ȘI UN POEM SCRIS JOI NOAPTEA SPRE VINERI...

...ELEGIE DE DEAL CĂRUNT

Ref:

Vino Maică Sfântă iară,

Că prea mult ne duce valul,

Nu lăsa pe veci  să piară,

Țara, dorul și Ardealul.

Lumină, durere și greu,

Urcăm cu o cruce pe deal,

Tovarăș de drum Dumnezeu,

Pribegi prin bătrânul Ardeal.

Și rabdă pe blând minereu,

Sărac cu un vis către mal,

În munții ce par Dumnezeu,

Românul sfios din Ardeal.

Iar clopotul pare un zeu,

Bătând ca un ropot de cal,

Și-așa ne-a lăsat Dumnezeu,

Icoana numită Ardeal.

Măicuța oftează mereu,

Străinii vin val peste val,

Marie, ce porți Dumnezeu,

 Alungă-i pe răi din Ardeal.

Și vai Europa, un leu,

Stăpân peste ultimul bal,

De-acum ce va vrea Dumnezeu,

Te scoală, la luptă Ardeal!

Ieri: Atmosferă silențioasă la ședință, bucurie la repetiții...

Cenaclul Lumină Lină a fost din nou împreună...

Prima ședință și totodată prima repetiție. La ora 18.10 minute, după rugăciunea de binecuvântare, deschidem discuțiile reamintindu-ne de începutul acestui grup misionar. Data primului concert, 4 August 2009, dată care poate că surprinde pe marea majoritate a celor prezenți. Din cei de la început doar trei au mai rămas...  Și iată sunt ani buni, ani frumoși, poate nu prea mulți, dar suficient de plini de evenimente minunate...

La 18.15 vin medieșenii. Alexandru, Romică, Dalia. Mă bucură mult loialitatea lor. Nelu Ivan e cu sufletul alături de noi și se va alătura direct la concerte. Sunt așa cum îi știm, buni și credincioși cuvântului dat...

 Vorbim despre concertele viitoare, propunem o nouă linie de cântece religioase, cu un moment special dedicat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Toată lumea admite că așa este corect ca să fie... Totuși, o atmosferă silențioasă domină orizonturile acestui moment. Ședințele sunt întotdeauna durabile și grele. Continuăm... Se fac referiri la momentele bune și mai puțin bune din trecut. Fiecare membru se prezintă și își spune opinia vizavi de participarea sa la cenaclu. Observăm însă faptul că marea majoritate se angajează să continue activitatea misionară. Începe Ștefan, continuă Andrei, Mihai etc... Toți vorbesc responsabil și moderat. Sunt gata de acțiune și de jertfă.

Începe repetiția... Începem să zâmbim... Altă atmosferă. Toți sunt însuflețiți. Microfoanele par mai sensibile decât de obicei și nu par să facă față la valul de bucurie al membrilor cenaclului. Cântăm... Parcă strigăm... O, nu, e doar bucuria...Încercăm piese mai vechi... Merge... Propunem două piese noi. Merg și ele. Chiar prea bine. Timpul curge, curge, curge... Se face târziu. Haideți totuși acasă. Medieșenii au ceva drum de făcut. Nu par obosiți, dar le simt suflarea puțin înfiorată. Principalul fapt e că ie zâmbesc... Cenaclul pornește din nou la drum. Cu Maica Domnului și cu fiorul neamului românesc în inimă. Doamne ocrotește-i pe români!