CU ŢARA PRIN LUME
(POEZIE SCRISĂ ÎN DIMINEAŢA DE MIERCURI 19 FEBRUARIE)
Mi-a fost lăsat un testament de suflet,
Să-mi fie neamul leac şi căpătâi,
Să n-am alt gând şi lacrimă pe cuget,
Doar ţara să o pun pe loc dintâi.
Şi-mi este România rană sfântă,
Durerea ei este durerea mea,
Nimic din lume nu mă mai încântă,
Şi-aş vrea să sufăr zilnic pentru ea.
Mi-au spus venetici vorbe măsluite,
Că-n alte ţări sunt bogăţii pe mal,
Că îngerii au aripi nesfârşite,
Că aş putea să fiu universal.
Mi-au spus şi sfinţii că în cer e tihnă,
Că aş putea să fiu în rai stăpân,
Să-ncerc să scap de ţară, ca de vină,
Dar eu prefer păcatul de român.
Şi nu îmi vând nici legea creştinească,
Doar o trăiesc aşa cum mi s-a dat,
În cruci pe deal cu Ţara Românească,
Iubind Moldova, suferind Ardeal.
Iar dacă plec, călătorind prin lume,
Să nu mă credeţi laş şi poftitor,
Căci Dumnezeu va şti să mă îndrume,
Să mă întorc acasă cu mult dor.
