INTERVIU CU PĂRINTELE CĂTĂLIN: "AM FORȚAT MERSUL CENACLULUI, DAR ÎL PORT PE SUFLET"

- Părinte Cătălin, acum câteva zile, un grup restrâns al Cenaclului Lumină Lină a fost prezent la centrul de Plasament de la Agârbiciu. O manifestare despre care nu ați spus nimic...

- Insist să nu spun nimic nici acum... Dacă spui, nu e bine... Te lauzi și nu mai rămâi cu nimic... Dacă taci, vin ateii și mint lumea cu chestii de genul: "Ortodocșii nu fac nimic misionar", sau "Cenaclul merge numai să cânte frumos", sau "Părintele Cătălin caută publicitate"...

- Căutați?

- A fost o vrem când eram altfel. Parcă așteptam ca lumea să laude excesele mele de bine... Apoi, am văzut că însăși această lume e falsă, ridicolă, înșelătoare, dură, calomniatoare... Te atacă și dacă faci bine și dacă faci rău... Cu ce să te mai încălzească laudele ei? 
-Cât sunt ei de recunoscători, de activi, de prezenți în viața creștină? 
-Păi, din câți intră de curiozitate pe aici, am impresia că 50 % o fac doar ca să se informeze, iar 40% din obișnuință. Nu mai scriu nimic, un sms, ceva... Morți... Intră, citesc și la somn... Și eu rămân cu slava deșartă. Loc de dat cu glonțul, cu anonimatul, cu prostia... Poate oricine să mă facă orice... Aici s-a ajuns.... E delirul și sfârșitul lumii...  Mai că îți vine să spui că doar monahii mai scapă de ea... Dar nu e așa... De diavol nu scapi nicăieri... Așa că am învățat să tac...

- E totuși un blog al dumneavoastră.

- Hai să zicem că este al cenaclului.

- Dar ați văzut că cenacliștii, suporterii, prietenii sunt destul de reținuți în entuziasme, în a scrie, în a posta... 

- Sunt totuși sfioși și buni. Așa ca vorbele pe care le scrii și tu uneori. Ele îmi dau curaj. Și doamna Monica scrie frumos. Are un merit. E mereu prezentă. În rest, discreție, modestie și bun simț... 

- Dar oare ajunge, nu trebuie mai mult... Celor sfioși li se spune și fricoși...

- Nu cred că sunt fricoși... Sunt preocupați de prea multe. Iar cenaclul e totuși o pasiune personală. Recunosc acest lucru și că uneori am forțat mersul lui. Dar îl port pe suflet. Și mi se pare necesar. Eu chiar cred în el...  

- Agârbiciu...?

- Doamna director ne-a primit la acea lecție deschisă... I-am învățat pe copii cântecul VINO ÎN RAI... A fost senzațional. L-au învățat repede. Maica Domnului era acolo. Și ei prindeau versurile din zbor. Le făcusem și niște fascicole ca să citească. A fost senzațional.

- A fost ultima acțiune a cenaclului. Cea cu numărul 223. Nu s-a scris nimic, blogul era în lucru, dumneavoastră ați tăcut. 
- Și au început duhurile să vorbească... Ha...  Doamne, dar nu suntem așa de importanți! 

- Cenaclul există. S-a redeschis Facebookul...

- Ați făcut-o voi, dar aveți grijă cu likeurile. Sunt înșelătoare. Nu au zâmbet, doar aparență. Mulți din cei ce dau like o fac doar că să se evidențieze... Cum am făcut și eu uneori. Fără a fi cu inima lângă ceea ce citeau... Voi, trebuie să fiți atenți. Facebookul să nu fie cultul personalității mele. Și așa nu mai știe diavolul cum să ne oprească din drum. Faceți cu reținere și demnitate. Pe undeva, gândiți-vă și la mine...

- Cenaclul împlinește anul acesta cinci ani..

- Să fim sănătoși până atunci. În 4 August... Acum plecăm în Germania. Toți sunt cu elan. Să vedem ce va fi și după... Când trebuie să mergem și în cătune, pe văi, dealuri...

- Știți că acest interviu.

- E primul pentru tine,

- Nu asta doream să spun, ci că e necesar. Ca și înregistrările predicilor. O să fie de folos. 

- Așa să fie!

- Săru-mâna!

  a consemnat CLAUDIA NEMEȘ

-