PĂRINTELE CĂTĂLIN ÎN DIALOG CU SFÂNTUL IOAN SCĂRARUL...ARC PESTE TIMP!

Urcați pe Scară! Împreună cu Sfântul Ioan. Stați puțin. Opriți-vă și trageți-vă sufletul. Sfântul tocmai vrea ca să vă spună ceva. Poate că, ne va răspunde și la unele întrebări. Dar, tăcere, vorbește sfântul:

Sfântul Ioan: -Socotesc mai fericiți pe cei ce au căzut și plâng, decât pe cei ce n-au căzut și nu-și plâng păcatele lor.

- Mulțumim Sfinte Ioan al Scării, dar cum putem să plângem, să plângem și să ne ferim de disperare. Doar se cunoaște că în momentul celui mai puternic plâns și deznădejdea se înfiripează ușor în inima penitentului? De aici au rezultat multe căderi.

Sfântul Ioan: - Nu are, o prieteni, Dumnezeu nevoie și nici nu dorește ca omul să plângă din durerea inimii, ci mai degrabă să se veselească din iubirea față de El, întru râsul sufletului.

-Da, dar noi oamenii ne temem mult să râdem. Ne temem de iad, de un rău mare care ni se va întâmpla de pe urma păcatelor. Avem sentimentul autodistrugerii în noi, vedem peste tot pedeapsă și dorim să ne plângem în fiecare secundă păcatele, din frică de a nu scăpa mântuirea. Este constructivă frica?

Sfântul Ioan: - Frica lașă este o simțire copilărească în sufletul îmbătrânit de slavă deșartă. Frica este o slăbire a credinței arătată în așteptarea plină de spaimă a unor lucruri neprevăzute.

-         
-          -Sunteți dătător de nădejde sfinte. Doar știți că atâția alți părinți ne dau puțin peste cap trăirile, ne spun că să ne temem tot timpul, să stăm până la moarte cu cenușă pe noi și să așteptăm numai mila lui Dumnezeu. Mi se pare o atitudine defensivă și care anulează orice capacitate a omului de a face ceva, în afară de plâns pentru desăvârșire. Deci?

Sfântul Ioan: - Să îndrăznească pătimașii, ca și nepătimașii, care tot din pătimași sau făcut nepătimași...

-            
      -Vreau să vă întreb și ceva legat de patriotism. Nu reușim mai deloc să-i determinăm pe oameni să iasă din carapacea lor. Fie din cea a patimilor, fie din cea depresivă, fie din cea a unei vieți fără niciun orizont. Parcă și creștinii, parcă și preoții, parcă toți suntem amorțiți și lipsiți de reacție. Ne temem de moarte cumplit, dar nu e o teamă sănătoasă, pentru că ne paralizează pur și simplu toate impulsurile spre bine. De unde vine această angoasă a morții?                               

Sfântul Ioan: - Frica de moarte este o însușire a firii, intrată în ea prin neascultare. Iar tremurarea în fața morții este semnul păcatelor nepocăite.

-           -   Deci, să ne fie teamă de Judecată? Sau să ne gândim că Dumnezeu este și iubire. Nu știu cum să rezolv această dilemă. Desigur, mă spovedesc, mă căiesc de păcate, mai înainte chiar ne-ați zis să nu întindem prea mult plânsul, ba chiar să și râdem. Dar Dumnezeu ne va lua în seamă?

   Sfântul Ioan: - Dumnezeu stă la poarta inimii cerșind iubirea noastră...cerșind iubirea noastră... cerșind...

După aceste cuvinte sfântul s-a oprit. Ne-a luat de mână și ne-a ajutat să mai urcăm o treaptă.

( N.N. Toate cuvintele Sfântului Ioan Scărarul sunt culese din Filocalia IX)