PĂRINTELE ARSENIE ȘI PĂTRIOTISMUL (I)

EXAGERĂRILE “UCENICILOR” PĂRINTELUI ARSENIE ȘI”BRANDUL” CEL NOU…

 S-au înmulțit radical exagerările iraționale din jurul memoriei Sfântului Părinte Arsenie. Și nu e bine; de ce? Iată de ce:

   Vă închpuiți cum stătea Părintele Arsenie în chilia sa din munte. Da, de acolo, din susul Mânăstirii Brâncoveanu. Într-o încăpere de piatră mică, rece și plină de ființe minuscule necuvântătoare. 

   Vă închpiuți cum stătea unul din haiducii Munților Făgăraș, nenea Gavrilă Ion, într-un bordei săpat sub pământ, camuflat de nămeții zăpezilor, până aproape de luna mai, când soarele topește până și ultimul petic de zăpada...

   Unul se ruga pentru acest neam în lacrimi. După cum mărturisesc cei ce l-au cunoscut pe Părintele Arsenie, cei smerițí evident, că avea sfântul obiceiul ca la miezul nopții să înalțe rugăciuni fierbinți către cer, pentru poporul român și pentru România... Adică era un patriot...

   Celălalt, nenea Gavrilă, se ruga mai simplu, mai ostășește. Era considerat de bolșevici un “terorist” sau mai bine zis un ”bandit”. Da, de alde Visinescu, Bodnăraș,  Brucan, Gheorghiu Dej, Apostol, Ana Pauker și de mulți alții. Poate chiar și de oamenii simpli de atunci, muncitorii din popor, care tocmai se bucurau cu entuziasm și lozinci pro-sovietice, în buna lor parte, de nașterea noului regim roșu... Iar nenea Gavrilă se ruga pentru trezirea poporului, pentru întoarcera lui din calea vărjmașului, printr-o acțiune temeinică și hotărâtă, doar că poporul nu se mai trezea...

   Cei doi, Părintele Arsenie și nenea Gavrilă Ion Ogoranu s-au întâlnit de multe ori. Nenea Gavrilă mi-a povestit personal cum a descoperit prima dată chilia părintelui, pe părintele și apoi întâlnirile succesive ce au avut loc între cei doi. Problema e însă alta. Orice se zice de Părintele Arsenie astăzi, dar prea puțin și aproape cu reținere se vorbește despre patriotismul său. Ba chiar, și încă unii foarte apropiați discipoli au încercat să ocolească sârguincios acest subiect, și mai mult, să se arate chiar de-a dreptul deranjați de vociferările existente în popor ... Fapt, care convine de minune, și masoneriei, și planurilor oculte de distrugere a națiilor, a patriotismului, a credinței ortodoxe.

   Părintele Arsenie, “brandul” României la ora actuală, și vă rog să-mi iertați formula americanizată, este numit orice, dezlegător de blesteme, făcător de minuni, purificator genetic, membru de onoare al colegiului apostolic din cer, dar de foarte puține ori un patriot român. Și aceasta pentru că setea noastră de senzațional, boala aceasta de care suferim cu toți, am adus-o de fapt și am adoptat-o, din păcate, și la capacitățile sfinților. Adică, am făcut din sfinți doar niște personaje de senazație, care se ocupă doar de minuni individuale, niște exorciști de farmece, niște vindecători de cancer, niște exponenți ai energiei pozitive, și mai puțin niște educatori generali sau naționali, de viață, de morală și de ce nu, de patriotism.

   Plus că, mai am, așa, o mică revoltă sufletească, prea se cred foarte mulți  ucenicii Părintelui Arsenie,unici beneficiari ai testamentului său, știutori rarisimi ai declarațiilor sale, oameni, maici, călugări, teologi, teoloage, care le știu pe toate cele ce erau în sufletul său. Dacă era sau nu era patriot, dacă a lăsat sau nu cu limbă de moarte să i se dezgroape mormântul până la a doua venire etc...

   Părintele Arsenie este sfânt. Și noi toți, și bunii noștrii ierarhi, și teologii trebuie să promovăm și proclamăm canonizarea sfinției sale. Dar, atenție mare, în poporul român există și multă fabulație, prea multă uneori, în jurul propriilor noștri eroi sau sfinți. Ceea ce nu fac întotdeauna bine. Nici eroului, nici sfântului și nici poporului...