Hoghilag -
tărâmul tuberozelor, de ziua Romaniei!
Duminică 2
Decembrie Cenaclul lumină lină,
a fost oaspetele mult așteptat al comunei
Hoghilag, un rol important în organizarea acestei de suflet întâlniri, l-a avut
părintele paroh Alexandru Dănilă,
cel care este unul dintre componenții de bază a cenaclului. Bucuria a fost
nemăsurată, mai cu seamă înainte de spectacol Nicu Lazăr –Primarul acestei tot mai frumoase localități, în
fruntea zecilor de elevi purtând culorile tricolorului, însoțit de locuitorii
comunei , în semn de omagiu a depus o
coroană de flori la Monumentul închinat eroilor neamului. În sala căminului cultural recent inaugurată,
a urmat un concert susținut de membri cenaclului Lumină lină, nu înainte ca
elevii școlii gimnaziale din localitate, să încânte publicul spectator cu un mănunchi
de cântece patriotice răsplătite cu vi aplauze. Grupul coral al elevilor este condus de frumoasa
profesoară Luminița Dejan, care la
rându-i ne-a încântat la propriu cu câteva cântece patriotice interpretate,
ajunse ca mesaj la inima noastră, celor ce-i apreciem calitățile interpretative
de excepție, dar și strădania de a fi un dascăl etalon, iubită de copii. Lucru
care s-a putut observa, cu câtă dragoste era privită de copii, de cei care îi
sunt aproape de suflet. După concertele care au avut loc în chiar ziua de 1 Decembrie - Ziua României, concertul de la Hoghilag putem spune
fără să greșim poate fi luat ca ”aluna de pe tort” al colegilor ce alcătuiesc
cenaclul Lumină lină, parca mai bun cu fiecare apariție scenică, simțindu-ne o
adevărată familie, consolidând acea prietenie care ne leagă, fără a avea acele
veleități de vedete, ci pur și simplu, ne leagă dragostea pentru credința
strămoșească și neamul românesc. Putem
spune fără să greșim, luată ca jertfă bineplăcută
ce ne întărește credința în Tatăl ceresc,
știind, ceea ce facem nu este altceva decât o firimitură de dragoste
într-un ocean de dureri și neajunsuri, văzând în jurul nostru atâtea pătimiri
atâtea așteptări, trăind cu speranța că totuși Dumnezeu în bunătatea și
mărinimia Lui, ne va arăta calea întru deșteptare de țară. Iar omul de rând,
românul copleșit de nevoi și sărăcie va putea vedea acea lumină de la capătul unui tunel tot mai
îndepărtat, precum Fata Morgana – arătarea himerică din ținuturile ”saharice”
ale nisipurilor mișcătoare, din sufletele atâtor neoameni.
Așa se face, odată
urcați pe scenă, membrii cenaclului conduși
de inimosul părinte Cătălin Dumitrean,
având acel drag neostoit de tot ce este înălțător românesc, și-au intrat în rol
urmând gradual acele cântece patriotice scrise cu litere de aur în sufletele
românilor iubitori de glie strămoșească. Glorie armatei române și celor ce
și-au dat viața pentru reîntregirea și libertatea țării având în lumina
gândului cântecul drag multora dintre noi ”Un
cântec istoric ne-aduce aminte/că frații în veci vor fi frați/Un cântec de
luptă bătrân ca Unirea/Voi compatrioți
ascultați/Treceți batalioane române Carpații/La arme cu frunze și flori/V-așteaptă
izbânda,v-așteaptă și frații/Cu inima la trecători” și apoi intrarea în
forță cu glasul de tunet și totuși catifelat a părintelui Doru Gheaja, cel care precum buciumul hălăduitor peste munți Zrandului, continuă versul
cântecului încărcat de sacru și luare aminte, luat în seamă ca o poruncă sfântă
de urmat ”Nimic pe lume nu-i mai
sfânt/Și mai frumos pe-acest pământ/Decât să mori ca luptător/Înfășurat în
Tricolor” Au urmat cântece pline de seva iubirii de țară, cântece
patriotice, poezie, cuvinte de îmbărbătare ce au scos la lumina Nașterii Lui Hristos, colindul la final de concert precum un cor și un gas
îngemănat urcat spre tăriile cerului ”O
ce veste minunată” colindul redeșteptării neamului românesc risipit din
păcate în cele patru zări ale lumii, de parcă cei care conduc
în această țară ar fi niște
străini, nu au în piepturi acea strângerea de inimă la vederea fiilor țării
ce-și părăsesc părinții luând calea străinătății, deși în ocazii cum sărbătoarea zilei Centenarului, vezi atâți politicieni copleșiți de
însemnătatea lor, luând acea față cameleonică de demnitari importanți pe umerii
cărora colcăie vorbele fără substanță, ci mai degrabă minciuna și nepriceperea
văzând în numai câțiva ani, geambașia miniștrilor în guverne, de parcă ai crede
că s-au molipsit de la corturarii ce umblă prin târguri vânzându-și mârțoagele
cum banii schimbați pe cine știe ce făcătură hopșită.
Au trecut 100 de ani și istoria s-a schimbat,
așa cum s-a schimbat, peste noi au venit vitregiri, peste noi au venit vremi
mai mult sau mai puțin tulburi decât pline de soare, pline de bucurii. De
bucurii, ghiftuială și de îndestulări au
avut parte doar unii. Iar astăzi la 100
de ani de Românie, de noi depinde ca acel cer curat precum o geană crepusculară la orizontul
dimineților, să ne însoțească viața – ca unic dat, lăsând în urma noastră
izbânda lucrului bine făcut, altfel am crede că nu am fost decât niște păpuși a
căror fire nevăzute ne-au animat într-un surâs grimat sub pojghița unei
poleieli colorate de pe fața înlăcrimată al unui clovn
La Mulți Ani România, la Mulți Ani dragi
Români, ori unde vă veți afla!
Vasile Luca (UZPR)
