" E vremea colindelor, e vremea colindelor
Veniti cantati si va bucurati Craciunul in casa asteptati
Prieteni in prag de Craciun acasa ma intorc
Mi'e dor sa va vad, mi' dor sa va aud pe mama sa o sarut
Cerul de stele e plin, colindatorii vin
Sa fim mai buni sa ne iubim cu Dumnezeu sa fim."
Veche tradiţie la români, colindatul dă mărturie despre felul cum înţelepciunea populară a ştiut să vestească, prin versuri, venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu. Colindele româneşti sunt încărcate de frumuseţe şi duioşie, dar au, totodată, şi un puternic mesaj teologic. Prin vechimea lor, ele sunt un tezaur valoros al culturii şi spiritualităţii româneşti. Perioada pregătitoare Sărbătorii Naşterii Domnului este marcată de cântatul colindelor, ca modalitate de a vesti Întruparea Mântuitorului.
Această veste a fost adusă astăzi de Cenaclul Lumină Lină. Dis de dimineață membri cenacluluii-au colindat de bolnavii și angajații spitalului TBC. A urmat un frumos concert la cele două spitale de PEDIATRIE din strada Maternității și strada Trasnsilvaniei. În fiecare an, la 25 decembrie, Îl aşteptăm pe Hristos Domnul, aşa cum L-au aşteptat strămoşii noştri, retrăind prin viersuirea colindelor bucuria celor care au fost martori ai Naşterii Sale.