( lui Nelu Ivan, prietenul meu monarhist, alături de care am mai scris un cântec pentru Rege)
Și după ce coroana cea de spini,
A devenit smerită și
bătrână,
N-a mai rămas nimic din cei senini,
Se face frig în inima română.
Măria Ta pornești spre rai curat,
Tu cel uitat și-n noua Românie,
Că și așa prea mult ai așteptat,
Ca țară să te întoarcă la domnie.
Și acum e prea târziu să-ți spunem: Hai!
Întoace-te să stai cu noi acasă,
Căci pâinea s-a învechit de 10 mai,
Și frații nu pot sta cu frați la masă.
Ne-au învrăjbit străinii și bolșevici,
Istoria le-a fost în mâini o coasă,
Și ne-au condus atâția venetici,
Ce ne-au predat doar lupta pentru clasă.
Bat clopote la Argeș
și pe deal,
Mitropolia plânge în tăcere,
Muntenia, Moldova și Ardeal,
Sunt trei surori căzute în durere.
Și de-ar vorbi oricum ar fi puțin,
Ce-ar mai putea iubirea să proclame,
Acum când moartea ticăie a lin,
Și rugul sfânt ar vrea să se destrame.
Îți spuneam: Noapte Bună!Te iubim!
Tu ești o catedrală de simțire,
Un far de demnitate și destin,
Ultimul leac la otrăvita fire.
Se face frig în calendar de van,
Rămâi cu bine, Sire de speranță,
Cu tine a murit de fapt un neam,
Și poate cea din urmă cutezanță!
Cătălin Dumitrean
