Cronică... Să începem așa ”La Brașov a fost deosebit de frumos!”... Nu ajunge, a fost chiar mai frumos... Șase sute de oameni, un concert plin de vigoare, aplauze, lumea cântând cu patos... Vorbesc cu Părintele Doru la telefon. Îmi spune: ”Drumul de la Brașov la Alba Iulia, la întoarcere, a fost greu, aglomerație, mașini multe, dar spectacolul a meritat”. Încerc să-l provoc: ”Dar microfoanele, chitara au mai făcut nazuri, iar orga nu se aude mai deloc...” Îmi răspunde spontan: ”Părinte, să nu ni se suie la cap că suntem vedete, nu ați văzut ce fericiți au plecat oamenii. Asta contează!” Mai încerc o provocare: ”Bine, bine, dar avem lirică, artă, pasiune, parcă...” Părintele mi-e taie scurt: ” Avem o misiune și eu nu vedeți că adeseori cânt fără microfon. Mă duc între oameni și cânt la rece. Noi nu facem artă pentru artă, ci pentru oameni!” Zâmbesc și îi mulțumesc. M simt mult mai bine...
Revăd concertul de la Brașov. Aievea, dar nu uit nimic... Biserica, oamenii, colegii, boxele, microfoanele, lacrimile, dragostea, bucuria creștinilor... Totul a fost ca într-un vis... Și parcă prea repede a fost trezirea... Da, trezirea... E luni seara și încă mă gândesc că avem cel mai frumos cenaclu din lume... Noi nu putem muri niciodată...
