Spre Valea Lungă amplecat cu zâmbet. La volan Florin Loloiu-
organistul nostru revenit de două
săptămâni în concertele noastre- iar în spate Nea Dumitru și Sorin Popa. Alte
patru mașini erau deja în trafic. Una din
Alba, două din Mediaș, alta din Sibiu.
Membrii cenaclului bat drumul spre un nou concert...
În stânga drumului, imediat după Șeica Mică zăpadă. Un alb
parcă venit din stepele Siberiene. Ținem cu Florin prelegeri de istorie
națională. Duminica trecută îmi povestea de ”Fenomenul Pitești”, după ce urmărise un film documentar cu închisorile comuniste. Acum vorbim de Rege. De
onestitatea unui om pe care România l-a avut la îndemână, dar l-a alungat și
acum l-a
Ajungem la destinație. Primarul ne primește cu drag.
Pregătim scena, montăm aparatura, orga etc. Oare a câta oară? Și socotesc că
suntem la concertul 437 și mai e loc de multe altele... Ștefan e hiperactiv.
Omul cu șapte inimi. Se simte dator să facă de toate. Pune mâna pe microfoane,
schimbă bateriile, face probe, montează stativul. Eu privesc spre el și mă gândesc
că aș vrea să am abnegația sa. Un exemplu,
cel puțin pentru mine. Marius Catalan
pune și el mâna pe treabă. Parcă e de
cinci ani în cenaclu. Orice efort contează,. E semn de noblețe și altruism de
echipă. Și toți ceilalți colegi fac câte ceva. Nimeni nu stă degeaba. Toți vor
să fie o inimă, un ideal și trudesc...
Încep corurile de copii. Mai întâi localnicii, apoi venim
noi. Părintele Doru Gheaja e în formă.
Noi explodăm lângă dânsul, de fapt însăși prezența sa ne umple de putere. Sala
arde. Oamenii se ridică în picioare. Sute de oameni cântă la unison. Mulți
lăcrimează, alții ovaționează ca pe stadion și celor mai mulți nu le vine a
crede că trăiesc un asemenea moment...
La ora 18 plecăm acasă. În stânga zăpadă, în dreapta la fel,
drumul însă e curat... Iar noi vorbim despre tot despre Regele nostru... Ce singuri părem a fi...
