DRAGOSTEA
Mă încearcă Dumnezeu cât mă iubește,
Un munte ca să urc în țara Lui,
Și sufletul îmi rabdă omenește,
Înviu și mor, e semnul dorului.
Un ceas porenște fuga către stele,
Minute port și eu în gând ceresc,
Mi-am strâns în brațe lacrimile mele,
Iubesc să dau și nu ca să primesc.
Un fir de iarbă duc din umbra țării
Se țese ia jertfei din pământ,
Cununa mi se zbate în valul mării,
Și de aceea când vorbesc eu cânt.
Bate un clopot, semn că va fi pace,
Copile, să înveți să fi mai bun,
Când vei iubi, să ști că totul tace,
Așa ni-i obiceiul din străbuni.
Blânde lumini vin din hotarul morții,
Garoafe line parcă vom fi noi,
Nu descifra temeiurile sorții,
Unde e unul va fi sigur doi.
Se întoarce vântul și se lasă cale,
Copacii se apleacă în lumini,
Vom îngropa trecutul într-o vale,
Și îi vom pune cruce de suspin.
Mai lasă visul să se facă șoaptă,
Și hai, stai jos, la masă să uităm,
Deschide bucuriei iarăși poartă,
Deci să iubim și tainic să cântăm.
Se întoarce sfântul într-o casă caldă,
Din cruce se coboară cel uitat,
Ochii nădejdii în lumini se scaldă,
Bine-ai venit! Ce mult te-am așteptat!
