întâmplat la Cluj, la Sighișoara, la Blaj, la Senereuș, la Mediaș. Ori toate lucrurile acestea sunt aproape inumane. Nu poți să ieși din concert, să cauți poze, să scrii cronica rapid și pe drumul spre casă să tipărești on-line deja ziarul virtual. E prea mult...
...
Am încercat o vreme să apelez la facerea de ”cronici” prin anumiți suporteri, colegi de la Trinitas, ziariști dar am rămas fără prea multe realizări. Pe plaiul MIORIȚEI trebuie ”să tragi” de fiecare ca să obții ceva realizări. Hai să nu scriu dezamăgit, dar e clar că trebuie să ai voință, talent și caracter pentru a face așa ceva.
...
E adevărat că cenaclul are nevoie de mai multă atenția din partea propriilor colaboratori. Ideea că ești ”artist” s-a cam așezat pe multe minți. Am colegi care nu mi-au dat un telefon de zile întregi. Ori totuși te întrebi ”ce-i mâna pe ie în luptă?”... Chiar trebuie să te sune ”părintele” ca să te întrebe dacă te mai interesează ”chestia” asta cu Cenaclul Lumină Lină? Mai ale acum când cenaclul a devenit un nume și are un renume? Hm... Dar să trecem mai departe, unora le stă bine în ”banca lor”. Rândul din din stânga ca să zic așa , ultimul bancă, de unde se poate bine copia... Viața, idealurile, vorbele, totul... Că doar noi suntem generația lui ”copy” și ”paste”...da Nici nu știți cât de greu este să strângi laolaltă un grup, mai ales când unii chiar se cred ”artiști” și indispensabili. Dar nu dau un semn de viață, în schimb așteaptă să fie chemați, să participăm la marile evenimente ale vieții lor.
Nici nu știți cât de greu a fost să mă umilesc ca să accept lipsa de ”pasiune” pentru cenaclu, a unor oameni de care mi-aduc aminte cât am mai tras să-i fac ”misionari”, i-am mai și ajutat pe unde am putut prin viață, i-am lăudat să nu se simtă nedreptățiți, am făcut orice numai ca să facă misiune. Și vă rog frumos să nu credeți că toată lumea e astăzi ”nebună” după misiune creștină. ”Nebunie” au cei care în ultimii ani nu m-au refuzat niciodată, sau nu și-au condiționat prezența la concerte de ”ture de serviciu” sau de ”liniștea casnicilor”. ”Nebunie” au cei care au spus mereu PREZENT și pe care i-am primit lângă Hristos ca pe proprii lui frați. Nu dau nume, dar luați ultimile 100 de cronici ale concertelor și vedeți cine a fost mai mult pe acolo......
Scriu greu, dar scriu cu măsură. Nu mai am metaforă, poemele sunt mai puține, da nu înseamnă că nu consum o viață superbă. Am bucuriile mele și simt invidia multora. Deși în
România de azi e bine să nu se scrie nimic despre tine, să nu apari deloc pe ”sticlă” sau oriunde. Atunci devii ”loc de dat cu piatra” și ”obiect de șantaj”. Nimănui nu-i mai pasă că ai un suflet, un ideal, un prezent și un viitor. Funcționezi-vorba lui Andrei Pleșu- doar ca un ”ghișeu”, care e”musai” să fie deschis la orice oră. iar când îl închizi auzi nemulțumiri, înjurături etc......
Nu pot forța oamenii să intre în cenaclul Lumină Lină, cum nu pot forța sufletele să se mântuiască, să postească, să se roage, să vină la Biserică. Românul e un om autarhic, dezordonat, fără ordine în viață și foarte stăpân pe orgoliul său. El ”știe” când să se roagă sau nu, când să postească sau nu, când să vină la Biserică sau nu. Unii români, deșii cu un picior în groapă, cu sentințe medicale deasupra capului, continuă să facă pe deștepții, să mănânce din greu, să bea , să fumeze, ca și cum ar fi tot ”feciori”. Aceasta e ”nebunie”... Deci, cum să vorbesc eu acestui popor? Ce să-i spun că e ”nebun” uneori de legat? Că mâine murim ca niște ”proști” și ce rămâne după noi? O predică bună la înmormântare, grătarele din zilele cu mese pline și câteva cuvinte de cumsecădenie a apropiaților. Oare pentru aceasta ne-am născut? Oare cu astfel de oameni de poate naște o armată de misionar de cenacliști? ...
Ce-i pasă cenaclistului ”de rutină”? Vă spun că au fost mulți care au venit doar să se audă pe ei: Să-și facă numărul, să spună cuvinte mari și apoi să facă nazuri la mesele de după concerte, să mă tot bată la cap că nu au avut ”stativ” de inox la microfon sau că nu cântă mai multe piese
...
Slavă lui Dumnezeu de oamenii pe care îi am. Sunt deosebiți și ideali... Cu ei merg mai departe......
Ce ar mai trebui să mai facă un cenaclist? Nu știu dar relația ideală intre cenacliști este cea pe care o dezvoltăm prin comunicare. Să ne sunăm comunicarea și învecinarea mai des așa cum face de exemplu domnul Nelu Ivan și Părintele Doru Gheaja. De exemplu Părintele Doru pare un liant superb între colegi. Ne sună mereu, ne întreabă de sănătate, ne dă mereu imbold, ne spune vorbe puternice.... Așa ar trebui să fie o relație colegială. La orice oră e prezent, e cordial, e cu o vorbă bună... Acest lucru unește, acest lucru dă consistență grupului și viitorului...
...
Duminică suntem din nou împreună. De abia aștept...
