luni, 31 iulie 2017

RESPECT PENTRU MISIUNEA CENACLULUI LUMINĂ LINĂ



Sămânţa semănată cu smerenie, cu nădejde în Domnul, aduce întotdeauna roada dorită,
iar roada aceasta, pârguită cu harul lui Dumnezeu, va întrece întotdeauna aşteptările semănătorului!
 Asemenea şi  cenaclul Lumină Lină, cu smerenie şi cu nădejde în Domnul a fost  înfiinţat de părintele Cătălin Dumitrean, de aceea a adus roada dorită; iar misiunea cenaclului pârguită cu harul lui Dumnezeu, chiar i-a întrecut de multe ori aşteptările creatorului său.
Haideţi dragi cititori, dragi prieteni ai cenaclului Lumină Lină şi ai părintelui din respect pentru munca depusă de aceşti bravi misionari, să răspundem sincer la 2 întrebări:
-         Cunoaşeţi  multe grupuri cu misiunea  cenaclului Lumină Lină, care să facă totul benevol  fără nici un fel de răsplată materială? 
-         Are ecou, are rezultate, misiunea cenaclului Lumină Lină?

Vă rog respectuos trimiteţi răspunsurile pe adresa de e-mail a părintelui Cătălin Dumitrean: dumitreancatalin@yahoo.com
        ,,Nimeni nu vede şi nu ştie cum se pârguieşte grăuntele în adâncul pământului, cum dintr-o sămânţă măruntă, umilă, ce ,,n-are chip, nici frumuseţe”, se trezeşte viaţa şi cum această viaţă creşte, răzbeşte prin întuneric la lumină şi se preface într-o mândreţe de floare bineîmiresmată.”
 Am preluat acest citat din cartea ,, Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu”  mi-a plăcut tare mult… sper să  vă placă şi dumneavoastră celor ce  citiţi. Aş îndrăzni din nou să spun
că,  asemenea a răzbit şi cenaclul Lumină Lină, a făcut faţă tuturor greutăţilor, a continuat munca cu tot mai mult sârg  transformându-se într-o misiune cel puţin importantă pentru Poporul Român!
        ,,Popor  românesc, nu uita niciodată, /Că nu eşti urmaş de fricoşi şi bastarzi./ La tine acasă cât faci ochii roată,/ De dragul eroilor veşnic să arzi.”

Totul numai şi numai cu ajutorul şi sub protecţia Maicii Domnului!
Dumneavoastră  ce părere aveţi?  Părintele aşteaptă şi se bucură de fiecare răspuns.

Dumnezeu să fie cu noi şi noi cu El întotdeauna şi pretutindeni!