Într-un fel sau altul v-am obișnuit fie cu postări permanente pe acest blog, fie cu unele ocazionale realizate în urma minunatelor concerte ale Cenaclului Lumină Lină. Apoi a venit brusc vacanța și vizitatorii obișnuiți ai blogului au intrat zile la rând pe pagina noastră fără a mai găsi două rânduri scris. pentru aceasta ne cerem iertare, dar rațiunile pentru care am lipsit au fost absolut firești. Cenaclul a fost în vacanță, iar redactorii acestui blog au avut și ei dreptul la câteva zile de odihnă și de regăsire sufletească. Dar aceasta nu înseamnă că ne-am schimbat, că nu am fost împreună, că nu am cântat, că nu am scris pagini de lumină lină. Suntem la fel de reali, la fel de frumoși și gata pregătiți de alte și alte spectacole minunate.
Biserica din Senereuș |
Interacțiunea cu publicul cred că este însă vitală. Suntem în secolul XXI și nu putem concepe un fenomen social, așa cum este Cenaclul Lumină Lină, fără o bună rânduială mediatică. Nu de alta, dar Măria Sa ”Publicul” trebuie să fie mereu informat, mereu atenționat cu tot ceea ce înseamnă misiunea cenaclului nostru. Că am fost și discreți cu faptele noastre bune asta nu e rău, dar totuși este bine să scriem din nou, să vă arătăm că suntem prezenți și că nimic omenesc nu ne poate opri din drum. Așadar, cenaclul revine în actualitate. Duminică mergem la Senereuș- Mureș, apoi duminica cealaltă vom fi la Baia de Arieș. Reluăm spectacolele, reluăm misiunea național-creștină. Vă rugăm să fiți alături de noi!
Părintele Cătălin