...
La Iași facem joncțiunea cu familia domnului Sorin
Chivulesc. De acum dânșii ne devin călăuze. Străbatem Iașiul și ne îndreptăm
spre granița de la Albița. Emoțiile cresc. Noi rămânem veseli, ne dăm curaj
unii altora și ne gândim că trebuie să fim biruitori. Ultimii kilometrii până
în graniță ne descoperă câteva sate necăjite. Case mici, oameni cenușii la o
primă vedere, dar poate fericiți în felul lor. Chiar mai fericiți decât unii
dintre semenii noștri citadini. Și uite așa, încet, ajungem la frontieră...
...
Am trecut de graniță. Suntem în Moldova. Am prins o oră
pașnică. Nu prea știam noi ce să facem cu formalitățile vamale, dar până la
urmă ne-am descurcat. Mai cu o întrebare, mai cu o glumă pe românește, mai cu
emoții... În orice caz, parcă niciodată nu am văzut atâta birocrație... Du-te
la ghișeul 2, revin-o la 6, înapoi la doi, deschide portiera, control vamal,
acte declarative pentru aparatura muzicală, plătește rovigneta, ai grijă să nu
calci o oarecare linie de demarcație etc... În fine, trecem și răsuflăm
ușurați... Prutul rămâne în urmă. Suntem în Basarabia și parcă nu ne vine a
crede. Ne comportăm firesc, zâmbim, dar numai Dumnezeu știe ce este în
sufletele noastre... Avem drum liber spre Chișinău. Ar fi 100 de kilometrii.
Timpul e scurt, luăm hotărârea de a nu mai merge la hotel ca să pierdem vremea
ci direct la masă și apoi la sală pentru concert...
...
Drumurile sunt bune. Nu trecem prin localități, centurile
ocolesc orice comunitate. Aproape de Chișinău ne așteaptă bunul prieten al Radio Trinitas, pe nume Vlad. De acum el devine călăuza noastră. Ne îmbrățișăm,
ne facem repede un mic plan de împărțire a timpului rămas și intrăm în
Chișinău... Artere mari de circulație... Chișinăul este un oraș aerisit, spații
largi, parcuri deschise și un amestec opulent de ”nou” și ”vechi”. Urmele
U.R.S.S.-ului sunt încă neșterse. Statuile cu militari sovietici biruitori în
războiul ”antifascist” sunt la tot pasul. Plus afișele electorale cu pro-rusul
Dodon zâmbind printre dinți și promițând o ”Moldovă suverană” fără nicio urmă de
românism. În mine simt o revoltă patriotică firească, dar ce pot să fac? Cum oare de este posibil așa ceva, dar
încerc să mă adaptez la condițiile acestui loc. Îmi dau seama că zecile de ani
de rusificare nu au fost o glumă. Mă și mir că limba română și scrisul latin
predomină peste tot. Aceasta chiar poate fi un semn de schimbare... Cine știe?...
...
La Biserică ne așteaptă Părintele Vladimir și părintele
Ioan. Ei sunt gazdele noastre și erau îngrijorați că nu mai ajungem. Pregătiseră
de vreo trei ore masa și uite așa acum ne întindeau brațele întâlnindu-ne pentru
întâia oară. Sunt ospitalieri, calzi, amabili, vor să nu ne lipsească nimic. La
fel și domnul Sorin care este la tot pasul lângă noi și ne întreabă dacă totul
e bine. Vorbim relaxați, punem întrebări despre situația de aici, ne exprimăm
temerile, îndrăznelile și dorințele noastre de a realiza două concerte de
neuitat. Masa este gustoasă și pregătită cu dragoste. O facem ca de obicei în
fugă. Ne împărțim sarcinile tehnice și pornim spre sală...
...
Of!Ispită pe drum. O mașină de a noastră s-a rătăcit. Și
niciunul dintre colegi nu are roming. Acum parcă am fi în Siberia. Mă rog
Maicii Domnului să-i aducă înapoi. Ajungem la sală și pregătim aparatura. Deocamdată
puțini oameni, dar mai vin. Sincer să fiu nici nu mai îmi stă capul la concert,
ci doar la colegii noștri pierduți. Continui ca să mă rog în gând și încerc să-mi
ascund tulburarea. Părintele Ioan, gazda noastră și Vlad sunt foarte neliniștiți.
Se plimbă de colo până colo și caută soluții. În sfârșit sună un număr de
Moldova. Sunt ei... Răsuflăm ușurați... Prietenii noștri au fost localizați...
Îți mulțumesc din suflet, Doamne!
...
Romică se implică cu două inimi, Părintele Alexandru calm și
plin de fervoare, Andreea pune pasiune în lumina cântecelor, iar Andrei oferă
forța vocală unică și necesară acestui cenaclu. Evident că punctul culminant
pare a fi recitalul Părintelui Doru Gheaja, dar toate cântecele cenaclului sunt
smulse din frumusețea raiului nostru sufletesc. Tot ceea ce cântăm înseamnă
iubire și mărturisire. Și Dumnezeu știe cât încercăm ca să ne punem toate energiile noastre
creștinești spre a lăsa în urmă credință, dragoste de neam și bucurie...
Spectacolul se încheie cu Hora Unirii. Semn că totul a fost
bine și noi am obținut o primă biruință aici la Chișinău. De acum drumurile
sunt deschise și ne pregătim pentru alte fapte mărețe. Mergem repede la cină și
apoi la hotel. Suntem frânți, istoviți și plini de pace sufletească... Prim a
noapte în Chișinăul românesc tocmai a început...
VA URMA
