vineri, 26 februarie 2016

LA MULȚI ANI SORIN POPA... NICIODATĂ NU E TÂRZIU...


Nici nu știu ce vârstă a împlinit. Sorin Popa însă este un coleg, prieten și familist deosebit. Acum câteva zile, nemaifiind prezent pe Facebook de o bună bucată de timp, am aflat abia spre seară că e ziua domnului Sorin. M-am simțit imediat dator să îl sun, să îl felicit și să regret că nu am organizat o sărbătoare sau o masă meritată de bunul nostru coleg. E adevărat că, discret, Sorin Popa nu are veleitarisme nici măcar atunci când vine vorba de sărbătorile vieții. E un om blând și minunat. Cuminte, muncitor și deosebit de sensibil. Cântă cu pasiune, și nu se dă niciodată înapoi de la vocația sa. Unde îl chemi acolo vine cu drag. nu-și numără anii, nu se pune pe plâns că nu mai este așa de tânăr, nu caută doftorii spre a-i da fiori vieții, ci pur și simplu există. Un suflet la fel de mare ca și Părintele Doru, ca și Nelu Ivan, oameni care au practicat în viață arta de a fi onorabili, durabili și altruiști. O generație care este mult mai vie decât toate efuziunile clocotitoare ale tinerei generații de astăzi...
Sorin Popa există frumos. Chiar regret că nu am făcut mai mult de ziua dânsului... Dar încă nu e târziu... O masă, un prieten, o rugăciune sau un cântec, veți găsi mereu în Cenaclul nostru... Pentru că știm să ne întreținem frumos... Și nu murim niciodată...