Cenaclul Lumină Lină a descins din nou în Munții Apuseni. Și
ce mult am așteptat această reîntâlnire cu moții, pe care i-am găsit acasă,
parcă nemișcați, la fel de pereni și de sinceri în firescul cotidian.
Părintele Gheorghe Alb a vrut parcă să fie totul altfel și
ne-a purta pe culmi incredibile de munte, în superbele zone muntoase de la
Roșia Poieni, Roșia Montană și Valea Lupșii. Am intrat cu pasul în carierele de
exploatare a minereului de aur și cupru. Am văzut cu ochii noștri cum lucrează
buldozerele de piatră și cum se prepară minereul în uzina de la Roșia Poieni.
Am vizitat uzina dintr-un capăt în altul, asistând la un spectacol incredibil
de sudoare și măiestrie. Iar moții tot aceiași... Sinceri... Ospitalieri...
Mereu cu: BUNĂ ZIUA! – ca și cum ne-am cunoaște cu toții de mii de ani...
Surpriza a fost totală, mai ales că cel ce vă scrie aceste
cuvinte a fost unul din cei care și-a asumat destinul protestului atunci când
Roșia Montană era amenințată să fie jefuită de exploatatorii canadieni. Și,
iată-mă acum, cu o parte din cenaclu, ajungând chiar în inima acelor pricini.
Și văzând cu ochii mei adevărul. Adică, jertfa incredibilă a moților și bogăția
superbă a acestui sublim pământ universal. Pământul cu cele mai mari bogății
din lume- așa cum sublinia Părintele Gheorghe...
Pășeam prin uzină, pe spații suspendate, între mașini
imense, unde se făcea separarea aurului de piatră, sau a cuprului de rezidiu,
și mi se părea totuși ireal. Mă simțeam ca un domn de la oraș. Ce să înțeleg eu
oare din toate acestea? Și totuși, câtă inspirație am avut, când am scos cenaclul
în stradă spre a protesta. Cu acele cântece patriotice care au înfiorat Sibiul
și opțiunea lui pentru adevăr... Acum eram chiar acolo, în mijlocul inimii de
la Roșia Poieni. Între mineri, în buza exploatării și freamătului lor... Noi,
noi cei ce cântam...
Îmi tremură și acum pașii... Stau undeva , lângă Valea Șesii
și mă frământ... Ce zi incredibilă și ce văzură ochii mei, Doamne! Iar moții
dorm acum liniștiți. Între durere, obișnuință și speranță... Poate mâine...
