INFO CENACLUL LUMINĂ LINĂ

Toți cei interesați de organizarea concertelor noastre sunt rugați să ne contacteze la numărul de telefon 0748219300 Deasemenea, vă rugăm să popularizați cât mai des pe paginile dumneavoastră de socializare informațiile despre concertele noastre și articole din acest blog. Vă mulțumim!

duminică, 5 iulie 2015

CUM A AJUNS LACRIMA SĂ FIE UMBRĂ: Jurnal de vacanță

La Borșa...


Părintele Ioan Vidican
Din toate drumurile noastre rămâne o amintire. Un microbuz, o călătorie, o curte, un om, un concert... Cioburi de iubire... Și visul frumos al unor oameni, care plecând să colinde țara, cu pricesne și cântece patriotice, din când în când își mai regăsesc umbra... Și lacrima...
...
Părintelui Vidican îi port acum amintirea. L-am uns cu mir de la Sfântul Efrem cel Nou și l-am întinerit în moarte. Parcă a zâmbit... Mi-am adus aminte de serile de mai, când venea în sesiune la Cluj, iar eu îl găzduiam în micuțul apartament din cartierul Mărăști. Stăteam serile în balcon și repetam cu voce tare la canoanele și dogmele sfinților Părinți. Era ca un copil docil și entuziast. Și Doamne, ce frumos era...
Acum pare el însuși o umbră. Pe umerii unui sfânt sau pe inima noastră. O umbră care ne răcorește tristețile. Mi-aș fi dorit să mai ajung cu cenaclul pe la Arcalia, acolo unde oamenii, am constatat chiar ieri lucrul acesta, nu ne-au uitat. Cenaclul Lumină Lină, micul batalion de iubire și de jertfă națională.  Și poate că așa, speriată de cântece moartea nu l-ar mai fi prins...
La Ploiești
Ce seară ciudată. Și umbra e tot mai greu de găsit. Umbrele fug mereu de noi, de iubire, de timp. Umbrele care doar noaptea se mai văd în chipul nostru. Și smerite se așează întotdeauna după noi, ca niște îngeri care vor a ne proteja. De fapt, umbrele nu sunt umbre, ci lacrimi... Lacrimi și nimic mai mult... Lacrimi ce-și caută proprii ochi...

UMBRA
În mireasmă de cer și în timp de cristal,
Pe o frunză stă umbra și tăcerile plâng,
Sub o cruce de nuc, pe un deal din Ardeal,
Aș dori într-o zi ca un dor să mă strâng.

Umbra mea, umbra mea, după tine alerg,
Nu te văd, nu te strig, dar te caut sfârșit,
Și aș vrea de pe drum să te înalț, să te șterg,
Că mi-ai fost nenoroc  sau un înger smerit.

Când mi-e bine, aud vești că  raiul e mic,
Când mi-e greu, câte-un har mă ajută să zbor,
Și absurd, tulburat, parcă-mi sunt inamic,
Vai, presimt un fior, și de umbră mi-e dor.

Dar, ce lucru ciudat, umbra mea, s-a topit,
Unii spun, că de mult ea s-a scurs în pământ,
Ca să-mi fie de leac, în dureri s-a sfârșit,
Și prin rai a ajuns, umbră nouă de sfânt.