CENACLUL LUMINĂ LINĂ!

CENACLUL LUMINĂ LINĂ MULȚUMEȘTE FRUMOS TUTUROR CELOR CARE VIZITEAZĂ ȘI EMPATIZEAZĂ CU STAREA DE SPIRIT A ACESTUI BLOG!

joi, 23 iulie 2015

MARI DUHOVNICI CE AU PUS BAZA CENACLULUI

Dragii mei!

Nu vorbesc doar de la sine, ci din binecuvântările primite de la atâția mari duhovnici, care încă de la începutul de acum câțiva ani ne-au binecuvântat ideile, concertele și viitorul. Unul dintre ei este Părintele Nicodim Bujor, mare duhovnic român, părinte văzător cu duhul, care în casa de la Ploiești sau în chilia din Mânăstirea Cernica, a binecuvântat acțiunile noastre și ne-a asigurat că facem un lucru deosebit. La acea vreme, poate nu am stăruit suficient în această binecuvântare, poate nu mi-am dat seama ce mare rol are ea, dar astăzi sunt ferm convins, că prin sfinția sa a vorbit chiar Maica Domnului..
Și acum, vă relatez o mică întâmplare, de fapt o vizită făcută la Cernica, alături de Simion, prietenul meu din Italia, Poate citind veți înțelege ce este viața în Duhul Sfânt și ce înseamnă să primești iubirea semenului tău...

-CUM AM SIMȚIT RAIUL-
Batem discret la ușa chiliei. Niciun răspuns la început, apoi mai bat o dată și aud unul palid:
-          Vă rog să intrați.
E chiar vocea Părintelui Nicodim. Simion mă urmează tăcut. Îl văd că zâmbește. Așa face el de fiecare dată când e emoționat. Sufletul său bun se răsfrânge pe o față plină de surâs.
-          Sărut –mâna Părinte Nicodim! Părintele Cătălin sunt de la Sibiu. Vă deranjăm din nou, vin cu un prieten, are oarecare întrebări și aș dori să luăm o binecuvântare de la sfinția voastră!
Părintele este în pat. Stă așezat pe o parte și ne privește liniștit. Are acea față de copil blând și darnic. Ne așezăm în fața patului în genunchi, cu spatele spre geam. Acolo se află și o măsuță cu tot felul de obiecte, icoane, medicamente și cărți. Părintele ne urmărește mut gesturile, apoi zâmbește. Îmi las capul aproape de palma sa. Și aud:
Imagini pentru sfantul calinic
-          Dumnezeu să vă binecuvinteze. Să primiți: Duhul...
Simion face la fel. Puțin mai stingherit. Părintele îi surâde și accentuează:
-Simion cel înțelept!

Și de aici începe povestea tăcerii. Parcă sunt luat de îngeri și purtat pe un tărâm de vis. Îl văd în fața ochilor mei pe părintele, dar nu sunt acolo, ci undeva mult mai departe, parcă pe un țărm de mare plin de garoafe. Ochii mi se înmoaie de lacrimi, dar încerc să-mi opresc plânsul. O fracțiune de secundă mă săgetează o durere cumplită. Mă simt vinovat de toate lucrurile rele ale lumii. Mâinile încep să-mi tremure neliniștite, iar sudoarea mi se scurge pe frunte. Apoi, din nou o stare de pace și ochii mi se opresc în ochii părintelui. Simt cum un porumbel alb colindă acum prin mica chilie de la Cernica. Apoi, valuri,valuri de iubire. Întreaga ființă pare străpunsă de miresme de dragoste. Lumea îmi pare mică,caldă, prietenoasă și mai ales plină de bunătate.
Imagini pentru chiliile cernica manastireaObserv că părintele mai spune ceva. Dar nu îl înțeleg. Gândul meu e aici și departe. În eterul plămădit de line lumini. Parcă sfinți din trecut coboară cu candeli de mir ușoare spre a lumina calea mântuirii. Îi văd înșirați, unii la stânga și alții la dreapta mea. Silabisind o cântare frumoasă. Cu fețe albe și triumfătoare. Iar eu pășind printre dânșii. Liniștit, așezat, fericit și profund. Mă uit împrejur. Din nou în fața mea chilia și acum vocea Părintelui care răsună deslușit:
-Tatăl Nostru care ești în Ceruri... Așa să vă rugați. O să fie bine.
Nu știu ce se întâmplă acum cu mine. Am un moment de ezitare. Parcă nu m-aș mai ridica de lângă patul părintelui. O voce îmi spune să mă ridic și să plec, ca să nu-l mai obosesc pe minunatul nostru duhovnic. O altă voce interioară îmi cere să mai rămân. Măcar o clipă sau o eternitate. Acel NE REVEDEM ÎN RAI- pe care-l profețise cu altă ocazie părintele, îmi răsună acum mai puternic. Ca o dojană sau ca o taină pe care sufletul meu greu nu poate încă să o înțeleagă. Îmi dau seama cât sunt de lumesc și de învârtoșat la inimă. Nu mă pot desprinde încă de efemer, și de aceea cuvintele Părintelui Nicodim îmi par dincolo de înțelegere. Nu am înțelepciunea de a le pricepe și de ale pune în practică. Le iau la literă și nu în esența lor. Iar părintele mă privește tot mai profund. Îl simt pătrunzându-mi în centrul inimii. Iar eu mă simt și mai neputincios...
Ne ridicăm. Mai vorbim câte ceva și ne cerem iertare de la părintele. Vocea sa e din nou scăzută și blândă:
-          Mergeți la Sfântul Calinic. La moaște și vă rugați și acolo. O să fie bine!
Apăs pe clanța de la ușa chiliei. Ies la lumina zilei și un soare puternic își trimite razele pe fața mea. Mă simt ca un nou născut. Lăcrimez din nou. Pasul îmi pare zbor. Afară e pace...