luni, 30 martie 2020

PÂINE ȘI SARE ÎN CASELE DUMNEAVOASTRĂ! CENACLUL AR VREA SĂ VĂ INTRE ÎN CASE...

M-au rugat dragii mei colegi, Părintele Doru Gheaja și Nelu Ivan să țin mai departe aprinsă flacăra creației poetice și a amintirilor legate de concertele Lumi
nă Lină. Și tare m-a pus pe gânduri acest lucru. Nu știam dacă este momentul social ca să reaprind această candelă, mai ales că trăind în contextul înlăcrimate de astăzi, s-ar putea spune că trecutul este trecut, iar lacrimile unui neam nu pot fi șterse cu poeme. Și totuși, meditând mai atent la îndemnul dânșilor am constat că la urma urmei doliul și lacrima au parte de mângâiere și nemurire mai ales atunci când noi ne continuăm vocația mărturisitoare și gena creaționistă, mergând mai departe...
Lumea ne așteaptă să fim ceea ce suntem... Lumea așteaptă cu dor ca Părintele Doru Gheaja să le aline inimile cu glasul său și tare mă bate gândul ca să găsim într-o seară o formă de transmisie live din casa părintelui și a celorlalți membri ai cenaclului. la comun, așa cum eram odată. Fără suprapuneri stilistice, fără identități separatiste, fără niciun câștig de slavă deșartă. Adică să fim una. Vă dați seama ce model de unitate de grup am oferi acestei societăți bolnave, care acum nu este capabilă să strângă rândurile la greu... Vă dați seama câtă mângâiere ar fi pentru cei ce iubesc cântecele noastre. Și mai ales cât de important ar fi ca să demonstrăm că pandemia nu a ucis misiunea Cenaclului Lumină Lină, nu n-a dezbinat și nu ne-a transformat în supraviețuitori de ocazie. În forma sa de ieri, de azi și de mâine, dacă lucrurile vor continua la fel de greu în țară, cu izolare,cu bolnavi, cu morți și spectacole închise, Cenaclul Lumină Lină se va dovedi în scurt timp nu numai că a fost un spectacol vital supraviețuirii morale a poporului român, ci mai ales că el o să fie absolut necesar revenirii la normalitate a neamului românesc. După ce vor trece necazurile intuiesc o mare sete de spirit, o mare foame de cultură și Cenaclul va fi din nou chemat în sute de locuri pentru a șterge urmele suferinței și a închide rănile molimei prin care trecem. O să vedeți că nu exagerez...
La această oră vă anunț că voi fi cât se poate de des lângă dumneavoastră. Respectând postul, respectând doliul, respectând ținuta lirică a perioadei duhovnicești în care suntem, o să încep în zilele următoare să reiau șirul amintirilor marilor spectacole și să vă aduc aminte că noi am ars cu putere pentru Biserică și neam. Dar ca o pasăre Phoenix, aripile noastre se deschid din nou și vom reveni în casele dumneavoastră dăruind speranță. Atâta vreme cât sunt sănătos spiritul Cenaclului va fi viu. Iar colegii noștri, dacă aparțin acestui spirit, care funcționează cu multe binecuvântări duhovnicești, sunt rugați să se realinieze în linia mărturisitoare. Suntem prezenți! Maica Domnului ne este alături. 


MĂICUȚĂ

Azi noapte cutremur în visele mele,
Pământul și moarte înghit o lumină, 
Dar cine oprește urzelile rele,
E Maica cea Sfântă, lumina cea lină.

Deschid o fereastră, scrutez dimineața,
Afară e totuși o zi mai senină,
Dar cine ne ține și lupta, și viața,
E Maica speranței, lumina cea lină.

Vin vești peste lume că moartea vrea parte,
Tribut la păcate ce nu se termină,
Dar cine va închide a bolilor carte,
fecioara Maria, lumina cea lină.

Iar seara când puneți în candele mirul,
Coboară iubirea spălând orice vină,
În inimi, în case, mai plin e Potirul,
Și-n veci să renască lumina cea lină.