În vreme de molimă, de necaz, de orice supărare, Părintele Paisie ne dădea sfatul ca orice s-ar întâmpla să zicem așa: ”Slavă Ție Doamne, pentru toate!” Și astfel noi îl îndatorăm pe Dumnezeu. Este un mod psihic de accepta crucea, orice ar fi și orice s-ar întâmpla cu noi. Pentru că, la urma urmei cine oare poate opri voia lui Dumnezeu. Iar ACCEPTAREA este acum cheia suportabilității oricărei nenorociri...Desigur, oamenii sunt desacralizați. Acceptă foarte greu situația și voința lui Dumnezeu. Vedeți cât de greu suportă unii ca să le spui sau să le scrii ceva de rugăciune. Și mai ales să le atragi atenția că este bine pentru ei ca să se roage. Și nu din moralism ieftin o faci asta, ci din dragoste pentru viața lor... Și acum când suntem toți cu cuțitul la os, ei nu conștientizează că numai Dumnezeu poate opri nebunia în care am intrat.Așteaptă știri și minuni făcute de oameni. Și primesc în continuare vești rele. Chiar foarte rele. S-au învățat să nu vină la Biserică, să nu se roage, să nu postească. S-au învățat să caute soluții ”maxime” în știință și refulări în distracții. Mai repede ar face acum sport, ar cânta din balcoane, sau ar aplaude ”solidari” micile victorii umane, decât să se pună în genunchi și să ceară iertare lui Dumnezeu pentru tot ce au făcut rău în viață. Ei, singuri ei și nu alți...
Din păcate culegem ceea ce am semănat. Iată rezultatul păcatelor. Iată urmările desfrânării și a răutății cu care ne taxăm zilnic pe alți. Iată la ce a dus ura și tehnologia făcută nu pentru progres sufletesc ci pentru distracție. Iată rezultatul homosexualității. Iată consecința avorturilor... Și, credeți-mă, nu îmi place deloc să spun aceasta...
Continuăm însă să fim inconștienți. Nu noi creștinii care încă ne ținem de Hristos...Ne ascundem de teamă în case... Corect... Așa e bine... Dar nici nu facem ceva mai mult ca să strigăm la Dumnezeu, să-l impresionăm cu evlavia nostră, sau ne rugăm din suflet... Încă suntem mândri...Scriem prostii pe facebook și căutăm ”vinovați”. Așteptăm vaccinul salvator și acesta nu mai vine... O, biet pământ! O biată lume bolnavă de teamă! Nici măcar nu îți dai seama că acolo unde este frica este și diavolul. Iar buncărele nu te protejează cu nimic. O ai pe Maica Domnului atât de aproape și nu îi spui nimic din ceea ce te doare... parcă nu ai citit niciodată un paraclis...Ai apă sfințită în casă și o ții deoparte... Ai mir și îl ascunzi în dulap... Ai icoane sfinte și le umpli de duhoarea vorbelor tale ... Of lume, lume...Nu te va salva nici politicianul, nici televizorul și nici doctorul... Nici măcar ceea ce tu numești”stare pozitivă”... Nu ești pozitiv deloc... Doar la suprafață mimezi ceva, așa cum italienii cântă în balcoane și uită că ochii lor ar fi mai bine să privească dincolo de nori... Spre cer... Spre Hristos... Și să strigăm cu toții din suflet: Doamne iartă-ne!
Părintele Cătălin
