L-am cunoscut ca fiind un om de ispravă. Un foarte bun chitarist și cu o voce la fel de sensibilă, puternic înclinată spre doină, prietenul Ioan, se plimbă lejer prin câmpiile folkului românesc, a pricesnei și a cântecului patriotic, mai ales că inima sa bună îi dă resurse nesfârșite pentru ca să rețină emoția fiecărui cântec și mesajul ultim al oricărui poem pronunțat. Și de aceea, fiecare cântec memorat și reinterpretat de dânsul primește o altă și liniștitoare variantă de blândețe, fapt care te îndeamnă să-l asculți și să-l reasculți la nesfârșit...
De ieri prietenul Ioan a lansat o nouă pagină ”Ivan Acasă Concert”, un fel de invitație emoțională în mica sa sufragerie, unde de obicei este plin de prieteni, care la diferitele aniversări din viața familiei o fac să fie dulce și încăpătoare. Mai ales pentru că așa cum este dânsul primitor, alături de iubitoarea sa soție, doamna Mirela Ivan, nu ai cum să-l ocolești, nu ai cum să nu-l prețuiești și să-i cinstești căldura sufletească. A dânsului și a familiei sale. Și numai un eveniment neplăcut în viața mea, m-a făcut ca și anul acesta, la 7 ianuarie, să nu bat din nou la ușa apartamentului său, pentru al vedea și a-i dori față către față zile frumoase, luminoase și nesfârșite.
Dar sufrageria sa tinde să devină acum mai grandioasă decât cei câțiva metri pătrați naturali, pentru că în acest loc curat, pe calea muzicii, de când cu această pagină nouă de socializare muzicală, iată că începem să intrăm cu toții, musafirii de har ai familiei Ivan, într-un spațiu
cultural, mistic și plin de iubire. Și este atât de bine, când domnul Nelu, ne cântă, că parcă am sta jos, chiar acolo, lângă pe un covor de credință și am savura liniștiți din fluviul dăruirilor sale artistice. Așa am simțit eu unul, în prima seară de muzică, mai ales că la orele prânzului îl încurajasem să dezlănțuie torentul nemuririlor sale și cântecelor dumnezeiești pe care le va interpreta prin acest modul de lumină.
În prima seară de folk, Ioan Ivan a vrut să fie adolescent-cred că aceasta fost o temă nestabilită aprioric- depănând calde amintiri din ”anii de liceu” și căutând soluții sfioase la dreptul de a”redevenii copiii” sublimi de odinioară. Nici nu se putea altfel. Cel ce se întoarce spre puritate se duce de fapt spre Dumnezeu și cum ”totdeauna lucrul tău/ să-l începi cu Dumnezeu”, iată că din lira sa a curs apelul la anii în care ne-am format buni, dăruitori și frumoși. Iar pentru serile ce vor veni, probabil aliniate și mai tematic, cred că vor fi o serie de inițiative frumoase, la care tare mult aș dori ca măcar o dată să particip și eu, ca să mă prind de firul ce duce spre raiul bucuriei și al simplității nemuritoare...
Nelu Ivan este însă prietenul meu, mai înainte de a fi un renume, mai înainte de a fi în Cenaclul Lumină Lină sau în grupul ”Balada”. Îl prețuiesc mult, alături de alți colegi frumoși de echipă, despre care voi scrie în editorialele următoare, mai ales pentru că a avut curajul să prețuiască inima mea. a fost atent cu mine, ”pe fază” și nelipsit din multe momente de conștiință care mi-au marcat anii recenți ai vieții. Și niciodată nu mi-a spus că este foarte greu sau foarte ușor să fie lângă mine... A fost acolo unde l-am strigat, ca un colonel de escadron, gata să survoleze jertfitor prin cerul luptelor pentru neam, credință și demnitate.
Odată, gândindu-mă mai mult la trecuta sa carieră politică național-creștină, am avut curajul să scriu că țara ar trebui să prețuiască mai mult astfel de oameni ți să se folosească de credința necurmată a unor astfel de luptători. Și poate că, însăși comunitățile în mijlocul cărora ne ducem zilnic existența ar trebui să ”profite” că astfel de oameni sunt încă în potere și au dor de luptă curată.. Iar dacă Sibiul a făcut ceva pentru sensibilul Mediaș, dincolo de rivalitățile neclare și absurde ale istoriilor recente, atunci sunt convins că o virtute este aceea de a asimila unui ”cenaclu” născut în orașul Sibiu, un om de valoare precum dânsul și ceilalți colegi medieșeni: Romică, Marius, Părintele Alexandru etc... De fapt numele proprii nici nu există atâta vreme cât identitățile se unesc într-o mare iubire și în ceea ce Dumnezeu a îngăduit să fie un fel ”parlament” al iubirii de neam: Cenaclul Lumină Lină.
Acum poate că e timpul să respir, uitându-mă cu recunoștință spre cer. Și acolo sus văd o ”catedrală” superbă de suflet, care este prietenia noastră. Mă uit în sufrageria dânsului și să mă ierte draga doamnă Mirela, care este completarea perfectă a bunătății domnului Ioan, o femeie plină de credință în Dumnezeu, dar, de mai multă vreme, acolo, lângă șemineul de iubire a cântecelor soțului său, stăm mulți, chiar foarte mulți, vrăjiți de măiestria menestrelului creștin, care cântă precum o baladă nemuritoare și ne face viața de o mie de ori mai frumoasă. iar acolo sunt și eu...
Mulțumim Nelu Ivan-dragul meu prieten, coleg și om de eternitate. Te ascultăm în continuare...
Părintele Cătălin
