Sfinţii Părinţi spun că
Dumnezeu se arată numai celor ce se roagă Lui, potrivit rugăciunii atottainice
şi negrăite a Fiului către Tatăl (a se vedea capitolul XVII, de la Ioan). Rugăciunea,
în gândirea Sfinţilor Părinţi, este vorbirea minţii cu Dumnezeu, hrană şi
curăţire a minţii, zid sigur, portar al virtuţilor, omorâre a patimilor,
întărire a sufletului, vedere a celor nevăzute, încredinţare a celor dorite,
ipostas al celor nădăjduite, îndemn la virtuţi, vlăstarul blândeţii şi al
lipsei de mânie, rodul bucuriei şi al mulţumirii, alungarea întristării şi a
descurajării, legătura gândurilor şi înţelegerea supremă a minţii, urcuşul
minţii spre Dumnezeu şi lepădarea de toate pentru dobândirea a toate. Ea este
cunoştinţă a lui Dumnezeu, pecetea şi bucuria lui Hristos, arvuna Duhului
Sfânt, mişcare îngerească şi puterea celor netrupeşti, propovăduirea
apostolilor, lucrarea credinţei şi încredinţarea inimii, nădejde de mântuire,
securea care taie deznădejdea, dovedirea nădejdii, semn de curăţie şi simbol al
sfinţeniei, baia curăţiei şi arătarea botezului, veselia sufletului şi semn al
împăcării, raza soarelui minţii şi luceafăr al inimii, întărirea
creştinismului, lucru al pustnicilor şi petrecerea sihaştrilor, arătarea
împăcării cu Dumnezeu şi unirea omului cu Dumnezeu, puterea susţinătoare a
lumii, maica lacrimilor şi totodată fiica lor, punte împotriva ispitelor,
peretele din mijloc împotriva necazurilor, zdrobirea războaielor, veselia
viitoare, izvorul virtuţilor, pricinuitoarea darurilor, propăşirea nevăzută, descoperirea
celor viitoare, judecata şi scaunul de judecată a lui Hristos, înainte de
scaunul judecăţii viitoare. Rugăciunea constă în a-ţi împreuna cugetul cu
evlavie, cu străpungerea inimii, cu mărturisirea păcatelor şi cu suspine
nevăzute şi cu o dispoziţie nepătimaşă câştigată prin deprindere şi care
răpeşte mintea prin dragoste desăvârşită spre înălţimea spirituală. Rugăciunea
neîntreruptă constă în a avea mintea alipită de Dumnezeu, în a depinde şi a te
încrede pururea în El. Când ai ajuns în vremea rugăciunii să nu-ţi mai tulbure
mintea nimic din cele ale lumii, să ştii că te afli în hotarele nepătimirii,
deoarece starea cea mai înaltă a rugăciunii este aceea în care mintea a ajuns
în afară de trup şi de lume şi a devenit cu totul imaterială şi fără formă.
Căci, cel ce se roagă nu trebuie să se oprească din urcuşul său, pentru că
numai aşa mintea va putea urma Celui ce a străbătut cerurile pentru noi, lui
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Rugăciunea neîncetată este aceea care nu se
isprăveşte din suflet niciodată. Ea nu se arată privitorilor în întinderea
mâinilor sau în înfăţişarea trupului şi în sunetul limbii, ci se face cunoscută
celor ce ştiu să înţeleagă, în meditaţia cugetării, în lucrarea minţii şi în
pomenirea lui Dumnezeu cu umilinţă stăruitoare. Taina rugăciunii nu se
săvârşeşte în vreme şi în loc hotărât, ci ea înseamnă mişcarea necontenită a
minţii în jurul lui Dumnezeu, fapta ei stă în învârtirea sufletului în jurul
lucrurilor dumnezeieşti, iar sfârşitul ei este lipirea cugetării de Dumnezeu şi
înălţarea la un singur duh cu El. Sfântul Ioan Carpatinul spune că precum
unirea cu focul face fierul cu neputinţă de pipăit, aşa rugăciunile dese fac
mintea mai puternică în războiul împotriva vrăjmaşilor care se silesc cu toată
puterea să ne insufle o anumită neplăcere pentru stăruirea în rugăciune,
ştiind-o pe aceasta minţii apărătoare, iar lor vătămătoare. Din rugăciunea curată
izvorăsc virtuţi ca: înţelegerea, blândeţea, dragostea, înfrânarea, ajutorul,
care vin numai de la Dumnezeu, deodată cu mângâierea, iar frumuseţea dobândirii
acestora stă în aceea că mintea are pururea o dorinţă nesăturată după
întâlnirea cu Dumnezeu.
