Mă uit la poporul meu și mă simt neputincios că nu pot să fac mai mult pentru el. Peste tot vrajbă și niciun pic de pace. Toată lumea are ceva cu cineva. Tineretul nu mai are decât un
MERG MAI DEPARTE
Nu încremenesc în proiecte neutile, chiar dacă pentru unii poziția mea nu spune nimic. Eu merg mai departe cu Cenaclul meu. Stau zilnic și fac proiecte în gând, caut solțuții, aștept telefoane de la prieteni care să-mi spună: ”Uite, haide să facem ceva, să vă ajut cu ceva...!” De ani de zile aștept să vină măcar un sponsor care să sprinjine acest grup de msionari sau să apară tineri artiști dorinici de a se dărui ”gratuit”neamului. De ani de zile aștept în fiecare dimineață ca să văd că cenaclul înseamnă ceva pentru fiecare, nu doar o bună impresie la un eventual spectacol ”reușit” Merg cu cenaclul și numai Dumnezeu știe ce este în inima mea. Caut susținere, caut putere, caut soluții, pentru că încă mai cred că facem un bine comun țării.
ÎMI APRE RĂU PENTRU IAȘI
Nu pot ajunge cu Cenaclul la Iași în 24 iunie, deși am primit recent o invitație foarte serioasă de la doamna Luncanu. E vorba de un mare festival românesc și nouă ni se cerea prezneța într-un spectacol de gală...Nu am cum să mai pun acum echipa pe drumuri lungi. Nu am bani, nu am forța de a aduce pe scenă ieșenilor din nou cenalcul. Deși știu că suntem doriți. credeți-mă cu nu vreau să obosesc pe nimeni. Fac eforturi de bun simț ca să ajung la Brașov, la Cioceni, la Rupea... Uneori îndur și umilințe, nu pot spune de ce fel, pentru a putea asigura măcar sonorizarea unui concert. ce e în sufletul meu atunci când mi se spuen tranșant că nu există soluții, numai Dumnezeu știe. Tac și încerc să fiu smerit.Dar o fac din iubire pentru adevărul pe care îl slujesc. dacă m-aș da acuma la o parte, ar însemna că toate drumurile de până acum au fost doar o iluzie. Îmi place să cad la datorie, chiar atunci când mai am un ultim cartuș în armă. Am fost învățat să lupt, să rabd, să iert, să iubesc și să-mi slujesc neamul...
DOR DE COLEGI
Când spun doar de colegi o fac cu mare sinceritate. Ei sunt prietenii mei și alții nu am. Cu ei am fost pe baricade la bine și la greu. Am trecut laolaltă prin bucurii, dar și prin ispite. Și am rămas împreună. Alții nu au mai venit. Căci cine mai e dator astăzi poporului, cine mai simt nevoia de a da și de a nu primi nimic în schimb. Într- țară în care zilnic primesc ”lecții” de egoism, de interes personal, de duplicitare, ma există însă ceva bun. Iar acest ”BUN” este cenaclu meu...
Le mulțumesc mult colegilor și o fac din nou public, pentru ca să știe lumea că Părintele Cătălin nu uită să fie recunoscător celor ce au făcut bine acestui neam.
Duminică reaprind flacăra la Lomaneș... Veniți cu noi!
PĂRINTELE CĂTĂLIN
