Se fac pregătiri mari la Sighișoara. Primăria e în focuri. Vine Cenaclul! Vine TV TRINITAS. Prietenii cenaclului, domnul Ionel și Cristi sunt pe ultima sută de metrii cu organizarea. Afișe peste tot, inclusiv pe autobuze. Cu domnul Luca am vorbit alaltăieri, este și el la datorie... Fratele Alexandru Niță, marele schimnic de la Mânăstirea Sâmbăta de Sus e gata și dânsul pentru debut. Incredibil! Vom avea și un monah în lotul nostru. Cine ar fi crezut? un monah poet. Echipa chiar arată bine, iar cenaclul merită totul...
 |
| FOTO LA ROMA CU P.S. SILUAN PREGĂTIND DEJA CONCERTUL DIN 14 IULIE |
Astăzi, patru ore de convorbiri telefonice pentru organizarea concertului. Trei persoane în focuri, pentru ca totul să iasă bine. Doamne, de ar ști unii cât de multe lucruri stau în spatele unui concert reușit. Sună la Primărie, apoi la pensiune pentru echipa TV, apoi iarăși la sală, din nou la Primărie etc. La un moment dat vorbim toți trei deodată, fiecare cu sarcina lui. Ștefan
face afișa pliante pentru concert... Sună și imprimeria... E gata stativul cu bannerul ce va sta pe scenă. Fuga după el. Hai între timp un telefon la Mediaș. Vorbim cu Nelu Ivan. Îl rog să-i
 |
| Dl. Ovidiu Mălăncrăvean- Primarul Sighișoarei |
contacteze pe ceilalți colegi, pentru că pur și simplu nu mai am resurse pentru a mai repeta încă o dată datele de organizare. Iarăși sună primarul din Sighișoara: ”E totul rezolvat cu Trinitasul!” . Telefoane prelungi la București. Când veniți? Unde luăm cina. Cum nu e micul dejun vineri? Vin cu platouri de la Sibiu? Nu, mă liniștește Cristi, nu e cazul aducem noi și cina, și micul dejun pentru bucureșteni. Prânzul la Părintele Ghelasie Țepeș la mânăstire. Of-îi mulțumesc- mi-ai mai luat o povară de pe cap. Intră pe ușă un coleg. Nu prea le are el cu cenaclul, a fost doar la două concerte,dar gura păcătosului... Parcă vrea să mă provoace: ”Dar ceilalți, colegii din cenaclu ce fac? Vin, cântă o melodie și apoi...”. Răspund în grabă. ”Lasă măi , e bine și atât!”... Ispita continuă: ” Mă iertați, dar i-ați cam răsfățat. Eu am văzut câte ceva, dar nu v-am supărat... Poate e bine să mai pună și ei osul pe un stativ! Că așa am auzit că și pe scenă se dau tot bolnavi...”. Răspund din nou: ”Hai, că nu e acum timpul de a schimba caractere, eu nu-mi văd capul de treabă, lasă că se schimbă ei. Și, să nu generalizăm, sunt mici cazuri de sănătate și atâta tot. Da, asta cred și eu că poate că ar fi mai bine să se mai menajeze dela mâncare și poate alte posibile năravuri, dar mă rog, mergem înainte...”
...
Mă uit la ceas. Sunt aproape trei ore și jumătate de trudă. Deja facem afișele pentru alte concerte. Parcă a început numărătoarea inversă a concertelor din Decembrie. Mă intersectez din nou cu ”colegul”, altfel la o vârstă venerabilă. Îi spun: ”Ști ceva, mă frământă ce mi-ai spus, și nu am nimic că sunt ”fragili” unii, nu știu cine ți-a spus, dar măcar de ar învăța și ei cântece mai noi. . Sunt totuși copiii buni... Fără ei...” Colegul surâde și trece mai departe. Ceva de genul, treaba dumneavoastră părinte. Îmi aruncă totuși, așa ca din treacăt, două vorbe, doar atât: ”Eu, dacă aveam voce, veneam zilnic lângă dumneavoastră l la cenaclu. Numai și numai pentru inima pe care o puneți. Și aș fi învățat zilnic un cântec nou. Mă rog, vă rog să mă iertați. Poate că exagerez și aș fi fost și eu ca alții... Aveți dreptate, toți suntem la fel și fiecare dăm vina pe alții când e vorba de muncă. Totuși contează ce facem noi, nu alții...” Îi mulțumesc și mă reîntorc în birou... Telefonul sună prelung... Cine o mai fi?... Of...Doamne ajută!
Părintele Cătălin
