”Cândva gândeam că am un nume frumos. Și îmi plăcea să fie scris cu majuscule. Pe cărți de vizită universale. Îmi intrase în cap că notorietatea este definiție și împlinire umană. Apoi, într-o zi am ajuns la porțile lumii. Și erau închise iar pe ziduri nu mă puteam urca, și fiecare piatră ce încercam să o escaladez era o alunecare în gol. Mi-am strigat numele și nu m-a ajutat. Mi-am strigat prietenii și tăceau în sinele lor. Mi-am strigat mândria și ea mă chinuia cu singurătate. Așa l-am cunoscut mai bine pe Hristos. Iar azi, pentru că nu avem concert, vă propun un fragment din Starețul Tadei, ca o alifie pe răni comune și apoi un poem scris la porțile chemătoare de smerenie...”
·
Stareţul Tadei:
1. Boala este o avertizare a omului că nu este pe drumul cel
bun.
2. Omul trebuie să îşi găsească pacea interioară, trebuie să se liniştească. Dacă se linişteşte fizic şi psihic, iată (aceasta este) mântuirea lui. Când omul este liniştit, sistemul nervos se relaxează şi atunci totul îi este uşor.
2. Omul trebuie să îşi găsească pacea interioară, trebuie să se liniştească. Dacă se linişteşte fizic şi psihic, iată (aceasta este) mântuirea lui. Când omul este liniştit, sistemul nervos se relaxează şi atunci totul îi este uşor.
3. Omul e legat de lumea întreagă. Viaţa este una singură. Noi suntem legaţi prin energie Dumnezeiască, Unul este izvorul vieţii, Care este pretutindeni şi le ţine pe toate.
4. Omul trebuie să se supună Voii lui Dumnezeu după cum îi este lui rânduit. Să fie mulţumit, să dea slavă lui Dumnezeu pentru toate.
5. Dumnezeu este pretutindeni prezent. Când firea omenească îşi vine în sine şi se linişteşte cu adevărat, o mare energie dumnezeiască poate să fie lucrătoare prin firea omenească. Dumnezeu este viaţa şi energia, şi el dă viata şi energie fiecărui lucru. Noi, neamul omenesc, suntem foarte tare legaţi între noi printr-o energie de nedespărţit. In lumea de astăzi sunt mulţi depresivi, oameni care îşi pierd credinţa. Slava lui Dumnezeu este pretutindeni prezentă şi ajută pe fiecare, pe cel slab şi pe cel tare. Toţi au nevoie de ajutor.
6. Mândria este un mare păcat omenesc; cum o recunoaştem în om? După jignirile pe care ni le aduc ceilalţi şi reacţia noastră la acestea. De fiecare dată când ne simţim ofensaţi, când cineva a spus sau a făcut ceva care nu ne place, indiferent dacă acest om are dreptate sau nu, suntem stăpâniţi de mândrie. Noi, fiecare suntem cei care ne cream armonia şi dizarmonia noastră, şi în cercul familiei, şi în comunitate. Şi la nivel de stat, este la fel. Depinde mult de dispoziţia noastră mentală.
Și vai pe aici, nu mai cred că va fi,
Un timp fără vină, și numai iubire,
Mi-e teamă că mor și ceva nu voi ști,
De ce a fost larmă la mine în fire.
De ce, cei din rai nu au stat lângă noi,
De ce cei din iad au avut mărturie,
Doar ei au vorbit, aruncând cu noroi,
Iar noi am tăcut așteptând mântuire.
Și unul și altul, și zece, și mulți,
Pe suflet mi-au pus o grămadă de rele,
Că-mi place să stau între goi și desculți,
Că sunt trubadurul speranțelor mele.
Și ca după foc, mă ascundeam într-un gând,
Să nu știe luna, nici lumea de mine,
Iar focul arzând se lăți pe un vânt,
Și frică mi-era să nu ard într-un sine.
Atunci deveneam și adult, și copil,
Năuc rătăceam să înțeleg ce e viața,
Și noaptea prin vămi mă făcea mai umil,
Și crud mă simțeam așteptând dimineața.
Iubirea credeam că e pasăre vie,
Of,palmele mele întinse spre om,
Cerșind un cuvânt și o lalea cenușie,
Sau poate chiar fructul pierdut într-un pom.
De atunci mă hrănesc cu mireasmă de clipă,
La umbra mea simplă un hotar tăinuit,
Aștept să devin felinar în risipă,
Și Doamne, să ard și să fiu fericit.
