PĂRINTELE CĂTĂLIN:
Ce oare ar putea fi în sufletul meu după acest concert de la
Ghimbav? Sau vă întrebați oare cum a fost? Dacă a fost frumos sau dincolo de
frumos? Și, oare cum aș putea să vă răspund de unul singur, dat fiind faptul că
mai întotdeauna îmi revine duioasa sarcină de a scrie cronicile cenaclurilor
noastre, deși sunt sigur că toți colegii mei ar scrie lucruri absolut
remarcabile, referitor la starea lor de spirit din timpul concertelor. Mai ales că fiecare are inima lui, trăirea
lui, bunătatea și dăruirea lui.
La Ghimbav, dragii mei, a fost concertul la care m-am uitat
cel mai mult spre colegii mei. Fără ca
ei să mă observe, sau poate că observându-mă și-au văzut mai departe de treabă,
realizând un recital unic și deosebit de fascinant. Am fost atent la colegii
mei, deși tentația a fost mai mare de a urmări un public furtunos și incredibil
de angajat în eveniment. Vorba Părintelui Călin, la început de spectacol: ” Nu
vă uitați la timp, oamenii vor rămâne și se vor bucura. Îi cunosc foarte bine!”
Și așa a fost...
După Tohanu, Dumnezeu a vrut să fim astăzi din nou în
această zonă a Brașovului. La Ghimbav, iar joi la Predeal, iar duminica
viitoare la Râșnov. Interesant, nu? Un
adevărat turneu brașovean, în fața unor români adevărați, cu suflete curate, cu
doruri aprinse și strălucitor de românești. Și publicul c a publicul, cald,
vioi, temperamental, savurând până la lacrimi cântecele noastre...
... Dar fascinați mea
a fost unitatea acestui grup frumos. Iarăși și iarăși împreună. Cu Nelu Ivan, cu Romică, cu Sorin Popa, cu
Andrei Lazăr, cu Andreea, cu Vali Rațiu, cu Paul și cu toți cei care au fost în
echipa largă a cenaclului și în spiritul angajării noastre spre a face ceva
pentru acest popor. Ei bine, iată că încă facem. Și facem așa cum ne știm NOI! Iar astăzi toți colegii noștri au fost jertfitori de iubire. Mi-era drag să-i
văd că fac ceea ce fac și că oamenii se bucură atât de mult. Oare ce putem cere
mai mult de la viață? Oare cum de ne iubește Dumnezeu și Maica Domnului atât de
mult? Oare cum de ne reunim și de fiecare dată avem doruri și suflete comune?
Ce taină poate să fie aceasta? Nu știu ce să mai scriu, dar e incredibil și
sublim! De fapt, cred că așa arată veșnicia. Numai și numai așa... Iubire,
iubire, iubire...
Părintele Cătălin
Azi,scris la Sibiu, ora 20.
