ROMÂNII CARE SE
BUCURĂ DE RĂUL ALTORA?
Nu cred că poporul român mai are multă stare de jertfă.
Observ tot mai des că fiecare om reacționează negativ la binele și chiar la mărirea aproapelui. Dacă cuiva
îi merge mai bine, sângele invidiei începe să clocotească tot mai des și în în inima românului:
Aha, dar de ce la cutare de ce i se permite și mie nu?- Un spirit de justiție a
înnebunit gândul uman . Cred că, starea de spirit de acum e de o sută de ori mai
vicioasă decât cea din 1990. Și atunci oamenii se dușmăneau pe străzi, în case, în
anturajele unor partide, dar acum ura a întrecut orice limită.
Ne bucurăm foarte mult și de spectacolul răzbunărilor
televizate. Ceea ce este foarte grav. Asta înseamnă că am pierdut Duhul Sfânt.
Vă spun un lucru cutremurător, și nu are rost ca să citez acum din zecile de sfinții părinți
care mi-au inspirat această părere, dar adevărul este că nu mai trăim deloc creștinește. Pur și
simplu nu îl mai avem în noi pe Hristos. Plăcerea de a privi la televizor la un frate
de al tău care este arestat, chiar și dacă el a greșit, repet plăcerea ta, nu
vina lui, înseamnă ateism. Suntem fără niciun duh și ne comportăm asemenea
păgânilor din vechime, care și ei se bucurau când creștinii erau dați leilor în
circurile romane.
PROFEȚII ANTI-PREOȚI
Vine vremea când vom savura cu plăcere arestările și
denigrările preoților. Vine vremea când o să-i considerăm pe preoți inamicii
noștri. Vine vremea când o să ne bucurăm că încă un preot a fost batjocorit în modpublic.
Diavolul ne va face să credem că această bucurie este tot un act de dreptate,
că de fapt preoții nu fac nimic altceva decât să ne chinuie cu predici morale
și să ne fure banii din buzunare. Tinerii îi vor disprețui pe preoți. Se vor
întrece în glume, în batjocuri și în gesturi urâte la adresa lor. Vederea unui
preot pe stradă va fi prilej de lehamite și de mânie. Luați aminte, căci
vremurile au și început...
O ALTĂ PROFEȚIE SAU CUM I-AM ÎNVĂȚAT PE COPII CA SĂ UITE BISERICA
Copiii noștri nu vor mai iubi Biserica. Îi vom chema la slujbe și ne vor întoarce
spatele. Uneori cu eleganță (dacă totuși am fost niște părinți atenți cu ei),
alteori cu dispreț. Chiar rugându-i cu insistență, ei se vor pune cu îndărătnicie pe poziția refuzului lumesc
și nu se vor clinti nicidecum din atitudinea lor. Părinți vor suferi, dar toate acestea
nu vor fi nimic altceva decât rodul păcatelor din tinerețe, când ateizați sau
dezobișnuiți de a mai merge la biserică, noi am oferit altfel de modele de
comportament. Va veni timpul când, deși vom ști că cea mai mare împlinire
pentru un părinte creștin este aceea de a-și vedea copiii la Sfânta Liturghie,
vom constata că acest lucru nu mai este posibil și astfel toți vom răspunde fiecare personale pentru depopularea bisericilor.
UNDE SUNT ACUM ROMÂNII?
Poporul român parcă nu mai are reacție. Concertele cu cenaclul nostru
au scos în evidență rețineri puternice în abordarea identității românești. De
abia atunci când, cu insistențe și uneori chiar cu reproșuri, moderatorul
cenaclului a provocat lumea românească la entuziasm, parcă ca într-un vis
sufletele s-au înflăcărat și oamenii au început să trăiască patriotismul.
Concertele Cenaclului Lumină Lină au fost însă momente trecătoare. După starea
de spirit declanșată la acest nivel național, ar fi fost interesant ca oamenii
să ne sune, să ne caute și să ne propună acțiunii organizate comune pentru renașterea
spiritului românesc. Din păcate, doar de puține ori am fost sunați și am primit
propuneri pentru a face ceva. Și poate că,
visul românesc trăit în concerte s-a sfârșit prea repede, poate chiar la masa de
după concerte când uneori redeveneam și noi oameni, adunându-ne aripile de
arhangheli și coborând în jos trâmbițele soliei profetice românești.
ALMANAHUL CENACLULUI FĂRĂ REACȚIE
Mă așteptam ca Almanahul Cenaclului să fie cerut de sute de
români. Mă așteptam ca lecturarea acelor pagini să conducă la emailuri pe adresa blogului, sau la atitudini în care
lumea românească să se agite și să înceapă a vibra . În almanah totul era
provocator, începând de la articolele duhovnicești și până la memorialul
zecilor de concerte misionare ale Cenaclului Lumină Lină. O grafică de excepție
și o așezare tematică incitantă, întărea ideea că acest almanah este chiar o
lecție deschisă de istorie trăită. Din păcate, grav e faptul că almanahul, în
afară de câteva poziții frumoase ale colegilor și ale unor credincioși
apropiați cenaclului( inclusiv cei puțini care ne scriu din când în când pe email), nu a adus decât
tăcere. Un singur preot, Părintele Roman Gavrilă din Borșa a cerut să-i
trimitem această carte prin poștă. În rest tăcere. Iar tăcerea înseamnă somn al
spiritului românesc. Vrăjiți de bunurile materiale, în fugă după bani și supraviețuire,
credem că singurul patriotism este ziua de mâine. Adică egoismul nostru...
NU VOM RENUNȚA!
Eu unul nu voi renunța la a merge mai departe cu visul
românesc. O voi face tot misionar și tot cu acești oameni minunați care au rămas lângă mine. Că suntem
un fel de ultim detașament al patriotismului autohton nu pot a spune exact. Nu vreau să ne atribuim virtuți singulare. Cred că
și marii duhovnici din mânăstiri sau preoții din bisericile de mir, care mai
predică despre eroii neamului, fac foarte multă propagandă păstrării
identității naționale. Și bineînțeles că nu-i putem uita nici pe tinerii patrioți care au siteuri și bloguri național-creștine. Și aceștia fac un mare sacrificiu, pentru că, deși ar putea tăcea, și să-și motiveze în fel și chip lipsa de implicare, iată că își fac timp să scrie și să fie în luptă. Dar Cenaclul Lumină Lină, așa cum este el, are meritul de a exista. El pur și
simplu e valoros pentru că este prezent în viața poporului român, în cel mai greu timp de apostazie națională.. Iar faptul că, de atâta timp el este liber și nu a
fost oprit de niciun adversar, este semn că tot ceea ce face acest cenaclu se face doar cu îngăduința
lui Dumnezeu și ocrotirea Maicii Domnului. În rest, să auzim numai de bine.
