La București, vorba lui Florin Loloiu, parcă nu a fost la București, atât de multă evlavie și frumusețe duhovnicească am întâlnit. De Părintele adrian, gazdă perfectă și de ceilalți minunați colaboratori ai săi nu vrea să spun cuvinte puține. Mi-ar trebui spații lungi și timp îndelungat ca să pot scrie tot ceea ce simt acum legat de ceea ce au făcut dânșii pentru noi. În orice caz, ne-am simțit formidabil. Iar privegherea de la Mihai Vodă a fost o cale spre cer mai scurtă, sau pur și simplu un cald pridvor de rai. Lăudabil grupul psaltic, harul băieților, și posibila lor smerenie. Mai ales că și dânșii ne-au ascultat cu drag, atunci când, la rece, adică fără sonorizare, am început și noi a cânta pricesnele noastre.
Dar cel mai mult s-au bucurat oamenii simplii, poporul drepslăvitor. Au lăcrimat și au declanșat o neașteptată emoție colectivă, semn că noi cei din Sibiu, și ei cei din București, sunt de fapt o singură inimă. ȘI-AM VENIT MĂICUȚĂ SĂ NE MAI VEDEM-cântec preluat de sute de
voci, și parcă tot cerul era acolo împreună cu noi...
La Priboieni a fost totul la fel de frumos ca și anul trecut. Părintele Stelian și părintele Popescu, dragi amândoi sufletului meu, gazde pline de iubire. Sute de oameni, colinde, patriotism superb, prieteni vechi și noi, și peste toate un parfum superb de sărbătoare. De fapt a fost chiar hramul bisericii ți noi a trebuit să revenim, pentru a treia oară acolo. Și nu avem nimic de regretat, doar poate faptul că totul a trecut așa de repede. Foarte repede.
Iată-ne în zi de marți când scriem aceste amintiri și parcă nu vrea să înțeleg că timpul nu stă pe loc. Pentru că, de ar mai fi posibil m-aș reîntoarce atât la București, cât și la Priboieni. Cu acest cenaclu unic care a adunat 335 de manifestări misionare și de fapt multă, foarte multă responsabilitate națională. La Priboieni, în timp ce sute de oameni cântau CLOPOTUL REÎNTREGIRII/vechi cântec scris de ADRIAN PĂUNESCU, am avut preț de o clipă sentimentul că mi se taie respirația. Eram fascinat de forța regenerativă a neamului românesc și de acești români care mereu se ridică din necazuri și găsesc puterea de a-și cânta dorurile. Sentiment unic și divin!
Mulțumim pentru tot!
