marți, 15 decembrie 2015

POVESTEA INCREDIBILĂ A REVEDERII CU PREOTUL DORU GHEJA! DUMINICĂ EL VA CÂNTA CU NOI LA GALA DE IARNĂ!

(BUCUREȘTI, ORA 20) Un oraș mai mult decât aglomerat, aproape imposibil de traversat m-a făcut mai melancolic decât povara sărbătorilor, timpul în care emoția se ia la trântă cu speranța. Căci de duminică practic încep pentru noi sărbătorile. Sosește GALA DE IARNĂ și veți avea o surpriză. Dar să pornesc lucrurile de la capăt. Totul s-a petrecut acum trei săptămâni, când un prilej nefericit pentru colegul meu Cosmin Rus (autorul unor articole din această pagină), e vorba de moartea și în mormântarea tatălui său, m-a determinat ca să merg la Alba Iulia spre a oficia slujba de prohodire. Acolo, surpriză mare, preotul nu era nimeni altul decât marele Doru Gheaja, unul din cei mai veștiți membrii ai strălucitului Cenaclu Flacăra condus de poetul Adrian Păunescu. L-a sfârșitul slujbei am stat de vorbă și am aflat următoarele:

- Părintele Doru, în 1982 eu mă aflam în tribună pe Stadionul Șoimii din Sibiu, iar dumneavoastră pe scenă. Ochii copilului de atunci nu știau că peste ani, iată sunt zeci, o să fim colegi de propovăduire și slujire..

Părintele Doru:
-Așa e viața! Am fost atunci la Sibiu, și de mai multe ori...
- Era ceva incredibil ca un preot să cânte la cenaclu...
- Da, Adrian Păunescu m-a audiat la Râmeț și a avut curajul să mă aducă pe scenă...
- Ați cântat doar în costum?
- Numai un an, apoi am fost lăsat în reverendă, iarăși o minune pentru acele timpuri. La Râmeț, l-a chemat pe regizorul Căpușneac și l-a pus să mă filmeze. A scris pe trepte cântecul TU ARDEAL, iar eu l-am cântat zeci de ani... Aceasta este povestea vestitului cântec TU ARDEAL...
- Ați cântat și CÂNTECUL LUI ȘTEFAN CEL MARE...
- Eu l-am cântat prima dată în România, pe vremea Cenaclului Flacăra. La Putna, și Păunescu mi-a zis să m urc pe clopotul cel mare de lângă biserică și să-l cânt de acolo . Și așa am început... CU UN DANGĂT PLIN DE JALE...
- Mai țineți minte spectacolul din 3 Decembrie 1983 pe zăpadă, pe stadion...iarna...
- Ningea... Păunescu mi-a zis să cânt fără sonorizare, că cică ar fi o pană de curent... Și mi-a dat un ton mai sus... Și am cântat cu tot stadionul... 20 000 de oameni... Superb... A fost incredibil... Apoi, Păunescu a zâmbit, a făcut un semn și s-au aprins toate microfoanele... Trecusem examenul...
- Dumneavoastră și cântecele dumneavoastră sunt o adevărată istorie... nu veniți duminică 20 decembrie la Gala de Iarnă...
- Bucuros... Cu Cenaclul Lumină Lină...
Și dialogul a continuat fermecător. Amintiri despre acei ani superbi, și o coerență superbă în gândirea minunatului părinte Doru Gheaja... După un timp, coborând pe aleea cimitirului comunal, m-a opri și mi-a arătat o cruce. Pe ea nu era trecut decât un nume: MAMA!  Am lăcrimat și l-am îmbrățișat pe cel care mi-a dăruit o parte frumoase a tinereții și care, iată după atâția ani, mi-a făcut onoarea să vorbească și să slujească împreună cu mine... Ca să nu mai vorbesc de faptul că minunea s-a produs, iar duminică, vom fi colegi în CENACLUL LUMINĂ LINĂ!
O VESTE  MARE:
DUMINICĂ LANSĂM LA GALA DE IARNĂ:
ALMANAHUL CENACLULUI!
180 DE PAGINI COLOR
-totul despre membrii cenaclului;
-interviuri;
- cuvinte duhovnicești;
-cronici concerte;
-poezii;
-sfaturi practice de viață;
- tradiții.
COMENZI PE INTERNET PE ADRESA:
trinitassibiu@gmail.com
SAU
dumitreancatalin@yahoo.com
PREȚ: 30 LEI