CENACLUL LA MEDIAȘ SAU BUCURIA DE A FI MAI FIREȘTI!

Mediaș. Un concert mult așteptat în ”patria de spirit” al colegilor Nelu Ivan și Romică.

O emoție în plus, datorită faptului că există acești doi oameni deosebiți, fără de care viața mea ar fi fost mult mai pustie, iar Cenaclul Lumină Lină ar fi avuto strălucire mai mică.

Mediaș. Locul în care există un nucleu frumos de folkiști, dar del a moartea Cenaclului Flacăra, muzica la chitară trăiește doar din amintiri și din unele zvâcniri de ”noutăți”. Și este mare păcat ca oameni talentați, care ar fi putut fi adevărați ”artiști emeriți” ai României, să nu aibă o scenă, un producător, un Adrian Păunescu care să le propună ”producția” și dincolo de limitele unui oraș. Fie el și Mediaș, localitate cu oameni buni și cu suflete deosebit de frumoase. Păcat, de aceste talente și de darul pe care îl au primit de sus.

Mediaș. Pentru noi există o minune și această revelație se numește Cenaclul Lumină Lină. Cum a apărut el știe numai Bunul Dumnezeu. Eu unul consider să mă numesc doar ”martorul fericit” al unei fericite idei. Și de când există acest Cenaclu, și acum pare incredibil ceea ce scriu, mai ales că ne aflăm în anul 2016, iată că mai descoperim săli pline de oameni, de patrioți, cu chitare puse la dispoziția poporului simplu și în slujba ideii de iubire. Căci nu totul este pe bani...

NU TOTUL ESTE PE BANI...

Ar trebui să se scoată o lege care ar interzice ”artiștilor” să mai cânte pa bani cântecele patriotice și chiar și cele din vechiul folclor, este evident vorba de cel autentic. Și dacă aș ajunge, prin absurd, sau printr-o chemare a lui Dumnezeu, ca să fiu om politic m-aș bate în Parlament pentru curățirea României de ”impurități artistice”. Le-aș cere așa zișilor artiști, care se plâng că mor de foame dacă nu cântă pe bani, să nu mai ia numele țării în deșert pe la chefuri de ”ștapi”, pe la nunți de oieri și pe la sărbători naționale. Ba chiar să ofere dânșii din buzunarul lor o cotizație la bugetul României Eterne, pentru acceptul țării de  a i se rosti numele cel sfânt. dar repet, nu între ”blide” și oameni amețiți de prea multă emoție națională.

Aș mai cere ”divinelor” cântărețe de muzică populare să se șteargă pe buze și pe ochi de farduri atunci când rostesc numele Maicii Domnului și pe cel al României. Pentru că țăranul român, și bătrânică de la ”șezătoarea ” rurală avea și fața și sufletul curat. Să nu-și mai facă ”firmă” din pricesne bisericești,  și să nu-și mai schimbe mașinile de pe urma banilor negri câștigați pe tema: NOI SUNTEM ROMÂNI!. Căci mai înainte de a intona toate aceste cântece, se cuvine să ne uităm în oglindă, să ne facem o scurtă analiză de conștiință, să ne spovedim de păcatul ”smintirii” celorlalți și apoi să facem o rugăciune pentru acest popor. Ajunge cu mitocănia muzicală și  cu îmbogățirea de pe urma lacrimilor acestui neam.

O CONCLUZIE

Cântecele noastre patriotice nu sunt cântece de pahar ci rugăciuni autentice. Și orice rugăciune s-a scris cândva prin jertfă, uneori prin preț de sânge. Căci de la Revoluție cântăm aceste

cântece doar la pahar și uneori în săli politice, dar oare ce folos au adus ele? L Au devenit bărbații care le ascultă mai patrioți? S-a schimbat ceva în lina de gândire politică a acestui popor, care nu poate depăși bariera pcr-istă la nivel de clasă politică? Am devenit noi mai naționaliști și gata de jertfă pentru acest neam? Am adus Basarabia acasă? Am rămas noi acasă, ca să scoatem țara noastră din colaps sau am dat bir cu fugiții pe ale meleaguri ca să facem ”asistență socială” cu pensionarii nemților? Și nu scriu mai mult...

DECI?

   Nu am nimic cu ”profesioniștii”, am ceva cu minciuna aceasta în care trăim viața. Cu faptul că nu-i mai dăm lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu? Și că am dat totul Cezarului, adică buzunarului nostru egoist!
  În timp ce oameni talentați, ca ”artiștii” cu chitara din Mediaș, abia de îi vede cineva sau dacă prind un concert dincolo de orașul lor, alții, absolut ahitați de salvă deșartă, fac averi pe spatele patriotismului și a emoțiilor noastre nunțiale. În timp ce oameni, ca aceia din Grupul Motto, de exemplu, pe care azi îi felicit pentru faptul că au îndrăznit să existe, se sting sub obrocul indiferenței noastre, voci de două parale și instrumente de trei bani, fac ”carieră” într-o Românie care mai nimeni nu-și mai prețuiește valorile și geniile. Ba chiar îndrăznim să cântăm cântecele și colindele noastre ”în altă limbă”... 

Nu-i de mirare că maneaua a ajuns să ne fie ”dar de nuntă”, iar dolarii să se arunce pe țambalul unor oameni fără de Dumnezeu.Dar nu-i nimic fiți siguri că va fi o judecată a lui Dumnezeu, pentru toți cei ce au smintit,0 fără a-și  regreta smintelile lor și a se opri din ceea ce fac. Și cândva, vă profețesc,  va fi o nouă ROMÂNIE MARE ȘI O LEGE prin care îi vom da geniului darul car ei se cuvine. Promit!

MEDIAȘ

Acest articol a fost scris în semn de omagiu pentru Nelu Ivan, pentru Romică și pentru toți aceia care au știut la timpul potrivit să aleagă partea cea frumoasă a chemării lui Hristos!

Și dacă

Și dacă mai există în lume o speranță,

Un semn că totuși harul mai curge în lumini,

Vă rog nu-i luați iubirii această cutezanță,

Lăsați-ne prieteni să fim și noi divini!

Voi vă grăbiți ne spune și cântecul și dorul,

Eu mă grăbesc spre suflet, spre lacrimi și spre cer,

Dar dați-mi bucuria de a rosti onorul,

Aici în Mediașul ce crede în mister.

Nelu Ivan, Romică, Părintele Alexandru,

Trei voci ce-adună cântul  într-un hotar de rai,

Și Buzdul care oferă un trubadur măiastru,

Vorbesc de Doru Gheaja, cu al său uni grai.

Să fie sărbătoare, și nu uitați e bine,

Să nu uităm de unde primit-am noi mereu,

Acest talant de a spune, prin cântec și suspine,

Că în noi lucrează harnic chiar Bunul Dumnezeu.

Veniți în Mediașul, ce-și face astăzi cale,

Între colinde sfinte și datini din bătrâni,

Schimbați în rugăciune problemele reale,

  Trăiască România! și La mulți ani ,creștini!