luni, 24 octombrie 2016

PRIVIȚI!

Priviți!
   Cenaclul Lumină Lină!

   Părintele cu palma dreaptă ridicată spre cer. Nelu Ivan cotrobăind prin copilărie: ”Reînflorește lemnul porții/Pe unde pleci, pe unde vii/ În fața dragostei și a morții/ Noi toți redevenim copii/... Și Clujul pustiu de lume,  și amintirea unei seri de vis...
Nelu Ivan cântă și soarele se liniștește din dogorire. Apoi poemele noastre se contopesc în lacrimă. El cu chitara, eu cu versul... Redevenim copii, sau imposibilul îmbătrânirii...
   Parcă suntem pe stadion, of visul nostru de a cânta pe un stadion... Și nu din măreție deșartă cum se poate crede, ci din amintirea copilăriei mele și a tinereții sale, când noi mergeam, fără să ne cunoaștem unul cu altul, pe stadioane, la Cenaclul Flacăra. Și acolo am trăit mitul. Iar cel ce trăiește mitul își dorește retrăirea mitului... Așa cum e și în dragoste. Cel ce se îndrăgostește de cineva nu va spune niciodată:”Ști, eu vreau să îmi schimb viața!” Pentru că iubirea e iubire și altceva mai presus de iubire nu există... De aceea nu sunt de acord cu cei ce își lasă case, copii, soți, soții pentru a se pustnicii... Pustnicia fără iubire rămâne un ”loc gol” și atâta tot...
Priviți!
   Această fotografie peste ani va însemna mult. Unii o veți ține în case lângă șemineu, dar foarte aproape de icoane... Veți fi fericiți că ați cunoscu acel tricolor de pe suportul de partituri... Șifonat, pentru că românii uită să-și calce tricolorul... Ei vor doar beneficii de pe urma tricolorului... Și la o adică îl aruncă în lada cu zestre a istoriei... De acolo iese tricolorul șifonat... Și eul nostru... ”Hai, ce chestie e asta să vorbim de tricolor... Adică, ce vrei să zici, părinte?”... Uite, ce vreau să zic. Este ca din când în când să îl mai și călcați și să–l sărutați... Pe el și obrazul celor care îl cântă... Că de aici începe lumina să strălucească... Aceea lină, lină, lină.. Pentru că, noi iubim... Valorile, cântecul, țara, drumurile lungi, Clujul pustiu din acea seară de luni în care venisem la pomul lăudat cu sacul... Și ne-am întors cu acasă cu doi saci  plini... Iubirea noastră și curajul de a fi fericiți... Cu doi, cu trei, cu cinci spectatori...și alți...
Priviți!
  Acesta este Cenaclul Lumină Lină... Un loc în care nu poți doar să întinzi mâna și să ceri, ci să găsești jertfă de sine... Din care nu vei câștiga decât veșnicia...

Lasă-mi

Lasă-mi lacrima în pace,
Ce-ai cu ea, ce vrei,
Dacă în tine totul tace,
Nu-mi lua ochii mei.

Lasă-mi dragostea în pace,
Nu mai spune: NU!
Duhul tău, de vină tace,
Dar EU nu sunt TU!

Lasă-mi cântecul să fie,
Linul meu destin,
Numai sufletul îmi știe,
Cum mi-a fost în chin.

Lasă-mi dorurile toate,
Țara, mama, noi,
Să trăiesc pe cât se poate,
Biata cifră doi.

Lasă-mi și credința sfântă,
Nu mi-o mai răni,
Căci nimic nu se întâmplă,
Fără de-a plăti.

Lasă-mi visele să zboare,
Nopțile în har,
Rugăciunea care doare,
Darul meu din dar.

Lasă-mi Doamne, lin cuvântul,
Să vorbesc de cer,
Nu-mi opri nicicând avântul,
Altceva nu-ți cer!


părintele

p.s. Vreau să mulțumesc pe această cale echipei manageriale care a făcut toate eforturile posibile ca la Cluj să avem un public deosebit. Nu este vina organizatorilor și  a colegilor că lucrurile au stat puțin altfel. Dar ne vom întoarce într-o zi...
Articolul nu este decât o formă de entuziasm în fața unei fotografii geniale... De fapt este chiar viața noastră....