Era tare bine acolo la Manic. O bisericuță mică, o cunună de
spice uscate pe care le-am adus la Sibiu ca un suvenir de iubire și noi toți
strânși lângă strană: SUB O SALCIE PLETOASĂ...
Însă pentru acest cenaclu, și cu precădere pentru grupul de
acum m-am zbătut mult ca să vă merit iubirea. Pentru că sunteți oameni de mare
caracter. Și nu mi-a fost niciodată greu să mă fac și luntre și punte. Și m-aș
face și apă rece de munte dacă luntrea nu ar avea pe ce să plutească. De aceea,
la Manic, ca și la Șirioara, ca și la Chiochiș am simțit că sunteți atât de
frumoși, atât de sublimi și că undeva în ceruri, Dumnezeu notează toate într-un
catastif de lumină. Sunt ”memoriile” noastre de viață curată și neuitare.
Mergem înainte...
DE TINE, DOAMNE
Toți îmi vorbesc de Tine, cu frică și cutremur,
Că după moarte mieii îi lași ai nimănui,
Vezi, nu înțeleg iubirea, de ce în ea să tremur,
Precum cinstita-ți mână când ți-au bătut un cui.
Eu știu că doar iubirea ne mântuie de toate,
Că Tu ești adevărul
și darul cel frumos,
Cum ai putea să nărui speranțele curate,
Și după judecată să-mi lași un loc noros.
Ști, îți vorbesc din suflet, e semn că mie îmi pasă,
De-a Ta iubire blândă, de Cruce, de mormânt,
De pâinea cea jertfită pe-a noastră tristă masă,
Și cred în Înviere și-n Tine Domnul sfânt.
Te-am căutat prin stele, sunt multe, of , prea multe,
Te-am căutat în oameni, și în minuni, și-n flori,
Doar sufletul, sărmanul putea să te asculte,
El te găsise acolo, în inimă, și-n dor.
De-atunci vorbesc cu Tine și-ți spun că nu mi-e frică,
Dacă rămâi iubire n-ai cum să mă alungi,
Eu, fiul risipirii, pe calea cea mai mică,
Mi-am obosit genunchii, ca Tu să mă ajungi.
Da Doamne, vreau iubire, de Tine, de lumină,
Primește-mă la Cină, și dă-mi comoara Ta,
Iisus milostive, vezi lacrima-mi suspină,
De aceea în fericire au pot a te cânta.