INFO CENACLUL LUMINĂ LINĂ

Toți cei interesați de organizarea concertelor noastre sunt rugați să ne contacteze la numărul de telefon 0748219300 Deasemenea, vă rugăm să popularizați cât mai des pe paginile dumneavoastră de socializare informațiile despre concertele noastre și articole din acest blog. Vă mulțumim!

miercuri, 3 februarie 2016

LA MULȚI ANI NELU IVAN!

Nelu Ivan. Poți să scrii despre un om peste o mie de adevăruri, dar poate niciodată să-l definești în întregime așa cum este el. Și la ora acestei aniversări, când eu însumi încerc să mă gândesc la bunul nostru coleg Nelu Ivan, am în minte atâtea lucruri frumoase de spus despre dânsul, care însă parcă se înmulțesc tot mai mult în inima mea, că nici nu știu de unde aș putea să încep  și unde ar fi bine să sfârșesc acest articol omagial.
Poate că cel mai corect este ca înainte de toate să-i mulțumesc lui Dumnezeu că Nelu Ivan  există și este așa cum este. Un prieten de nădejde, un coleg disponibil la jertfă, un suflet altruist și echilibrat din toate punctele de vedere. Un familist căruia pronia divină i-a dăruit o soție minunată, la fel de iubitoare și plină de spirit sacrificial. Cu doi copii care întregesc coroana creației sale, semn de continuitate și împlinire.
Nelu Ivan a venit în Cenaclul Lumină Lină în acea zi specială, în care Dumnezeu a vrut să ne apropie destinele, să-mi ofere un stâlp de consecvență și un sprijin absolut necesar visului meu misionar creștin-ortodox. A oferit cenaclului cadență frumoasă, calitate artistică deosebită și mai ales siguranță. Inima sa de român curat nu l-a lăsat să se piardă pe drumul interpretării laice, căci simțindu-i pasiunea curată, dar de la Hristos, îngerul păzitor i-a șoptit în urechea bunătății sale, să-și dăruiască glasul, talentul și inspirația spre a fi de folos Sfintei Biserici și neamului românesc. Și de aici a început urcușul său pe Muntele Fericirilor. Un cântec: UNDE SUNT ACUM ROMÂNII- a descătușat efectiv creația misionară a domnului Nelu Ivan și de aici au pornit toate dorurile noastre comune.
Mărturisesc că am avut puține revelații în viață. Dar una dintre ele este sigur Nelu Ivan. Pentru mine, domnia sa e mai mult decât un coleg, este omul de lângă mine, omul din fața și din spatele meu, cel care îmi dă ți îmi redă adeseori moderația, siguranță și entuziasmul de a merge mai departe. Pentru că, Cenaclul Lumină Lină e mai mult decât un act artistic și chiar decât unul misionar, e de fapt însuși răspunsul nostru pozitiv pe care îl vom da cu toții la Ziua marii Judecăți. Adică fericire, iubire și mântuire.
La ceas aniversar, mă rog Maicii Domnului pentru Nelu Ivan, pentru doamna Mirela Maria și pentru a sa familie, ca să fie cu toții sănătoși și buni mărturisitori ai cuvântului ceresc. Să ne fie drumurile mereu apropiate și inimile veșnic unite.
LA MULȚI ANI PRIETEN BUN!

RECUNOȘTINȚĂ
 poem dedicat lui Nelu Ivan

Îți mulțumesc, o Doamne, de tot ce-mi dai în viață,
De florile iubirii, buchet de trandafiri,
Ce-au înflorit din vise precum o dimineață,
Și-aștern splendori de suflet, în lacrimi și-n priviri.

Îți mulțumesc că dorul cu dor mereu se poartă,
Întind o mână blândă spre cei din jurul meu,
Castelul de lumină, îmi mai deschide o poartă,
Și simt că-n fiecare se ascunde Dumnezeu.

Îți mulțumesc de cântec, că pot să spun cuvinte,
Nu vorbe aruncate la mese fără sorți,
În vers mi-e vindecarea, și mii de crezăminte,
Cânt neamul meu de jale, cel tras pe atâtea roți.

Îți mulțumesc de ochii ce-i văd la mine-n casă,
De porumbeii păcii, de milă, de cununi,
 De pâinea hrănitoare ce mi-ai lăsat pe masă,
De clipele mirări, de vis, de rugăciuni.

Îți mulțumesc că iată exist cum se cuvine,
Că mi-ai făcut din harfă, destin, nădejde, cer,
Și o lumină lină se aprinde sfânt în mine,
Ce bine mi-e în toate, ce gânduri, ce mister!

Și-acum că iată anii, se fac precum o scară,
Urc către veșnicie și aripi port ca dar,
Îți mulțumesc, o Doamne, de tot ce mă înconjoară,
De mirul împlinirii, de harul peste har!