INFO CENACLUL LUMINĂ LINĂ

Toți cei interesați de organizarea concertelor noastre sunt rugați să ne contacteze la numărul de telefon 0748219300 Deasemenea, vă rugăm să popularizați cât mai des pe paginile dumneavoastră de socializare informațiile despre concertele noastre și articole din acest blog. Vă mulțumim!

marți, 2 iunie 2015

UNEORI NE FACEM CĂ IUBIM- pagină din JURNALUL Părintelui Cătălin

Imagini pentru filă de jurnal
Am sentimentul, că din ce în ce mai mult există pericolul de a te face că iubești. Din frică de solitudine omul inventează repere de viață. Mai întâi convenții, apoi moduri de a socializa și în sfârșit iubiri închipuite. Creștinismul este pentru foarte mulți o iubire închipuită. Ideea că noi am fi creștini e doar în mintea noastră. Vorbim mult despre Hristos, dar facem foarte puțin din ceea ce ne cere El. Credem că iubim nelimitat, precum scrie în doctrina noastră, dar picăm lamentabil la primul examen de iubire. 
Un profesor adevărat de creștinism nu ne-ar trece pe foarte mulți clasa elementară. Ci ne-ar încadra în categoria corigenților, care mint, inventează erori didactice, orice, numai să nu învețe lecția cea bună. Iar atunci când sunt scoși la tablă, ei dau vina pe părinți, pe sistem și chiar pe dascăli, că nu ar ști cum să-i determine să le intre învățătura, mai repede, pe pâlnia minții... În fapt, lipsa pasiunii, atrage și lipsa dorinței de culturalizare creștină și apoi, evident că și de faptă efectivă duhovnicească.
În concluzie, creștinismul înseamnă transpirație 80%... Și abia apoi vine Duhul Sfânt... La fel și iubirea, nu ai cum să fi iubit până la capăt, dacă tu mereu găsești o problemă...undeva, cândva...

X
Mă bate gândul ca în vara aceasta să scriu o carte despre concertele Cenaclului Lumină Lină. Nu despre membrii care au aparținut acestei adevărate pepiniere de misionarism ortodox, ci despre oamenii simplii cu care m-am întâlnit până acum în 305 acțiuni de iubire național-creștină. Ar merita cei ce au rămas până la capăt fideli principiilor noastre, să vorbească ei ce au simțit dincolo de scenă. Nu cei de pe scenă, care de multe ori s-au simțit mai superiori decât cei de pe scaune, în ideea că ei ar fi cei ce oferă totul... Nu, ar merita pur și simplu, să scriu o carte despre aspecte mai puțin vizibile din concertele noastre, și la loc de cinste ar sta lacrimile acelor bătrânele de la țară, care mereu așteaptă revenirea cenaclului în locul în care l-au întâlnit...

Femeile simple din popor au fost destinul nostru misionar. Prin ele am existat. Nu prin vedete, nu prin artiști, nu prin oameni care au vrut să câștige ceva omenesc de pe seama acțiunilor misionare... Ele și copiii, oamenii de caracter, cu care ne-am intersectat în fața și în spatele scenei... Oameni despre care aș putea spune lucruri nemaipomenite, așa cum le-am observat și le-am ținut în inimă de atâția ani... Știu că o astfel de carte nu s-ar cumpăra la oraș, dar mi-e de ajuns să o scriu, să o duc prin satele României și să o dăruiesc acelor țărani... Ei, ar ține-o în mână precum o Icoană... Și acum, mi-aduc aminte că singurul om care mi-a sărutat o carte de poezii, a fost sfântul părinte Nicodim Bujor... El, înțelegea totul...
X
Am răsfoit o carte a lui Pascal Brukner despre iubire... Nu am înțeles nimic și de aceea nu îi dau titlul... Ca să nu smintesc. Vorbește de zeii iubirii, de India, de nevoia de a rupe monotonia în dragoste... Sminteli contemporane care au urâțit pământul și lumea... Sau vinul dracilor... Păcat, că se scrie mult azi în lume... Și mai nimic important... Totul e falsitate... și vis fără Creator...
X

Bătrânul Iosif Vatopedinul avea o vorbă frumoasă, pe care o redescopăr chiar acum, răsfoind o carte duhovnicească: Rugăciunea vine din ASCULTARE, iar nu ascultarea din RUGĂCIUNE... 
În concluzie: 
NOI NU PUTEM FACE NIMIC BUN ÎN VIAȚĂ PENTRU CĂ NU ASCULTĂM DUHOVNICII... DE ACEEA NU NE MAI RUGĂM CU FOC ȘI DRAGOSTE...