miercuri, 20 mai 2015

DRUM SPRE CERUL BUCOVINEI...

CENACLUL LUMINĂ LINĂ e în drum spre Suceava. Trecem prin rai, prin Bucovina. Suntem parcă firavi la trup și răscoliți puternic sufletește de miile de brazi, lumânări terestre ținute pe umeri de îngeri. Romică zâmbește a bine, Ștefan admiră tăcut visul, Sorin parcă e în altă lume, Andrei urmărește cu candoare splendorile, iar soții IVAN au privirile pline de lumină... Microbuzul merge și de-ar avea gură s-ar ferici și el pentru ceea ce întâlnește în cale...
Din când în când mai zâmbim și mai rostim un poem. CÂNTĂM,TĂCEM, CÂNTĂM și apoi ne lăsăm din nou copleșiți de splendoare... BUCOVINA... dar din lacrima lui DUMNEZEU... Pe-un picior de plai, pe sprânceana dorurilor noastre de frumos... LA DRUM CU CENACLUL... O oră. Două, trei...pauză, apoi patru, cinci...multe... ȘI DRUMUL DEVINE CREZ, JERTFĂ ȘI DESTIN... TOTUL DE DRAGUL LUI DUMNEZEU... NOAPTE BUNĂ!

Cum să îmi las privirea să te încerce,
Smerită și frumoasă Bucovină,
Căci până-n noapte ochii o să-mi sece,

De lacrimi răscolite peste vină.

Aici și-a pus opinca Dumnezeu,
ȘI-a păstorit o turmă de mioare,
Și numai El, la bine și greu,
A spus că din iubire se și moare.

Căci cei ce trec prin tine simt mirat,
Că nu trăiesc pe o planetă strâmtă,
Ci într-un pridvor de inimă curat,
Pe-n fel de cer ce s-a lăsat pe tâmplă.

Căci Bucovină nu ești doar  pământ,
Furtuni de brazi, ghirlande de iubire,
Ci locul României cel mai sfânt,
Terestru paradis de nemurire.

Te binecuvintez acum cu un fior,
Ca fiul de risipă întors acasă,
Și din Ardeal  la tine vin cu dor,

Să-ți las smerit o lacrimă pe masă.


ȘI UN POEM SCRIS LA ORA 20... POTECI DE RAI - BUCOVINA
POTECI DE CER-BUCOVINA

Poteci de iubire, sfios mă frământă,
Un brad, încă unul, și îngeri sunt mii,
Vecernii de lacrimi în mine se întâmplă,
Dar oare și munții aceștia sunt vii?


Pământul sărută opinca ce-i lasă,
Din treceri sfioase, credință și dor,
Dar vai, peste tâmplă tot ceru-mi apasă,
Nu vrei amintire cu mine să zbori?

Vedeți cât e țara, umilă și multă,
E loc de splendori, pentru unul și toți,
Și caii iubirii de vise ascultă,
Când carele calcă smerite pe roți.

Te uită creștine, ce milă îți vine,
De ce fugi de neam și de tot ce e sfânt,
Căci numai acasă e pace și bine,
Când morții și vii își fac legământ.

La noapte oierul va plânge la stână,
Pe-o cruce de piatră, vorbind cu cei sfinți,
Se așeză în lacrimi pădurea română,

Și face metanii în ochii cuminți.