.jpg)
Concertul de la Cluj-Napoca a
însemnat în primul rând efortul organizatoric deosebit al unor oameni:
Părintele Ilie Răduț (fostul meu coleg de Seminar Teologic), al doamnei
preotese Ramona Răduț și al inimosului domn Ielciu, români cu mare har,
dornici de o oferi credincioșilor clujeni momente de adevărat patriotism și de
bun simț creator.
Mai rețin, lacrimile unor
oameni, clujenii, destul de mulțumiți de prezenența noastră, felul în care
dânșii au cântat, au vibrat și ne-au ascultat cu sinceritate. Concertul nostru
a însemnat o exprimare pozitivă a unor idei,o reflexie la rece a realităților
crude prin care trece țara, un fel de gând îndrăzneț pentru a retrezi amorțirea
cotidiană a românilor.
Aerul de semipirmăvară, îngândurarea
propriilor noastre probleme, micile veleități camuflate sub ideea de dăruire,
poate și păcatele personale la care reflectăm cel mai puțin acum în post, nu
ne-au adus într-o formă de excepție. Dar totuși am reținut, firescul cântecelor
despre mamă, curajul de a spune că sub o „căciulă” de țăran se ascunde poate
mai multă demnitate și seriozitate decât după cine știe ce haine moderne, puterea
exprimată de
Pe viitor, cenaclul își propune
o echipă mai mică, mai misionară și mai compactă, sau reîntoarcerea la valorile
pentru care a fost creat, acelea ale misiunii prin locuri austere, prin parohii
de țară, prin cătune și munți, acolo unde mai putem găsi “căciula” bunului simț, a seriozității, a iubirii de
neam. Sătui de tipologia modelelor europene, Cenaclul Lumină Lină, cred că mai
poate contribui, prin artă și argument patriotic, la nașterea unui om nou, un
produs românesc 100%, cu reacții blânde, cu creații personale, cu mai multă jertfă (atât pe scenele imaginare
pe care stăm, dar și în fața acestor scene), cu oameni care să creadă mai mult
în România, cu prieteni care să ne ajute mai viu în încercarea de a supraviețui
cu acest cenaclul.
La această oră suntem puși în imposibilitatea
de a ne dărui cu totul. Necazurile personale și emotivitățiile
incurabile nu ne lasă ca să zburăm așa cum desigur că toți ne-am dori.
Moral însă, e nevoie să căutăm ca să facem mai multă pregătire, ascultare și lumină în propriile suflete. Fapt pentru care, la următoarele concerte, informăm pe organizatori că, deși, vom fi mai puțini la număr ( pentru a evita cheltuielile de organizare inutile puse la dspoziția unor misionari), vom fi mai aprinși în idealuri, dar poate că și pentru a fi mai măreți în speranțe. Suntem foarte datori lui Dumnezeu, oamenilor și propriei noastre conștiințe. Rămâne să ne plătim datoriile cu ce ne-a mai rămas și cu ajutorul celor ce mai cred în oportunitatea noastră. Clujul înseamnă sfârșitul unei etape, Bistrița va fi un interval de tranzit, apoi va veni reflexia, încercarea de a găsi soluțiile supraviețuirii sau pur și simplu o așteptarea mai lungă a unui alt început…
