Drumurile României sunt făcute să ne aștepte. Cenaclul Lumină Lină pornește, sâmbătă 22 Martie, de la ora 10 spre Bistrița-Năsăud. Cu mare greutate am reușit să achiziționăm pentru două zile, un mini-microbuz de șase locuri, la care se va adăuga autoturismul proprietate personală a Părintelui Cătălin Dumitrean. Până la plecarea spre Arcalia, sperăm ca să rezolvăm și combustibilul necesar deplasării.
Drumul se va face prin Mediaș, de unde se vor adăuga echipei noastre și colegii Nelu Ivan și Alexandru Dănilă. Aparatura va fi transportat tot cu aceste două mașini, iar sosirea la Arcalia este prevăzută în jurul ore 15. Concertul va începe la ora 18, iar a doua zi, la Șirioara, vom cânta începând cu ora 11. Ambele manifestări vor avea loc în bisericile ortodoxe locale.
Mulțumim colegilor din Mediaș și Sibiu, care au înțeles momentele mai grele prin care trece cenaclul. Este un gest frumos că bunii noștri prieteni, nu ne lasă la greu, ci continuă să vină și să cânte alături de noi. Sunt curând că jertfa fiecăruia va fi mult răsplătită de Bunul Dumnezeu și poate că misiunea noastră, cu atâtea și atâtea poveri, este de o mie de ori mai frumoasă decât a altora. Maica Domnului să ne ajute tuturor!