O să începem cu sfârşitul.
S-au mai exact cu regretul de a se fi sfârşit încă o seară extraordinară de
lumină lină. Mă uit în ochii copiilor din Mateiaş. Aceşti minunaţi parteneri de
dialog,colind şi cântec patriotic. Ei, cei care au dat măreţie acestui concert,
făcându-ne pe noi cei adulţi să tresărim impresionaţi de avântul lor. Pentru
că, au susţinut cu mare dăruire starea de spirit al acestui concert.
Copiii Mateiaşului. Purtând
parcă ochii exuberanţi ai Părintelui Macarie şi bucuria lui nemaipomenită de a
şti că Cenaclul Lumină Lină există. Şi acum, când scriu aceste rânduri, pe
microbuzul de întoarcere acasă, îi aud cum au intonat la unison colindele şi
cântecele patriotice. De fapt, cred că ei, chiar s-au rugat în timp ce cântau.
Pentru pacea lumii, pentru împăcarea adulţilor, pentru a ne scoate de pe faţă
măştile de consum.
Nu încercau să se sustragă
de la moment. Erau vrăjiţi de profunzimea clipei şi, de acum sunt şi mai sigur
că, Cenaclul Lumină Lină, în formula sa actuală, cu oamenii Care-l compun, şi-a
atins scopul pentru care a plecat la drum, acela de a face misiune în
simplitate, cu simplitate şi pentru simplitate. Altfel, ce rost ar fi avut
prezenţa noastră la Cioceni, la Mateiaş şi în atâtea altă locuri în care ne-am
dăruit efectiv pentru oameni.
Nu voi compune o cronică a
concertului de la Mateiaş. Nu are rost. Copiii au scris ei înşişi o pagină de
vocaţie creştină şi naţională. Totul a
fost ca o poveste de iarnă, cu vise curate, cu speranţe calde şi colinde de
rai. La Mateiaş a fost seara bucurie şi a plinătăţii de har. Cine a avut suflet
a fost acolo şi a simţit. Altceva nu mai contează…
Părintele Cătălin
